Peste 150 de jandarmi la datorie zilnic pentru ca buzoienii să petreacă în siguranţă mini-vacanţa de Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de jandarmi se vor afla la datorie în perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017 pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în preajma minivacanţei de Anul Nou. Potrivit estimărilor, peste 2.500 de buzoieni vor participa la evenimentele organizate în spaţiul public , respectiv concerte de Revelion, focuri de artificii şi diverse manifestări cultural-artistice.

În perioada menţionată, jandarmii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde se organizează evenimente, în cele cu artere intens circulate din oraşe, în zonele aglomerate, precum pieţe, gări, autogări, târguri, mari centre comerciale  şi în mijloace de transport în comun, pentru a preveni incidentele care ar putea să tulbure ordinea şi siguranţa publică.

Totodată, ca urmare a afluenţei mari de turişti în staţiunile montane, Jandarmeria Montană şi-a suplimentat efectivele şi a intensificat măsurile de ordine publică, peste 20 de jandami fiind pregătiţi să acţioneze în fiecare zi.

Buzoienilor li se recomandă să anunţe imediat la 112 atunci când sunt martori la săvârşirea unor fapte de natură infracţională sau în situaţia când le este tulburată liniştea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”