Pesta porcină africană a fost confirmată la cea mai mare fermă de porci din Buzău. Peste 8.300 de animale vor fi sacrificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro

Virusul pestei porcine continuă să se extindă în judeţul Buzău. În ultima săptămână, medicii sanitar-veterinari au mai confirmat două noi focare de boală, unul fiind la o exploataţie comercială unde sunt crescute peste 8.300 de animale.

Potrivit reprezentanţilor DSVSA Buzău, în judeţul Buzău, sunt active în acest moment 20 de focare de pestă, existând în lucru şi 3 suspiciuni. 

Ultimul focar depistat este într-o fermă din Glodeanu Siliştea, cea mai mare de acest fel din judeţ, în care sunt peste 8.300 de animale, toate urmând a fi sacrificate.

Focarul de la Glodeanu Siliştea a fost descoperit în urma unui control de rutină efectuat chiar de proprietarul exploataţiei. Acesta a cerut testarea a zece animale, iar când au venit rezultatele s-a descoperit că o parte dintre acestea erau bolnave.

Centrul Local pentru Combaterea Bolilor a decis uciderea tuturor animalelor aflate în exploataţia de la Glodeanu Siliştea. Aici sunt peste 8.300 de porci de îngrăşare, cu o greutate de la 40-50 de kg şi până la 110 kilograme.

Acelaşi proprietar mai deţine în judeţul Buzău şi alte ferme de animale, care, din cauza focarului depistat recent, vor avea activitatea blocată. De asemenea, proprietarul respectiv mai deţine o fermă şi în judeţul Ialomiţa, unde de asemenea a fost depistat focar de PPA.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele