Percheziţii la Buzău, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu piese auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii desfăşoară, marţi, 6 martie, un număr de 89 de percheziţii în 23 de judeţe, într-un dosar complex de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu piese auto. Nu au fost date publicităţii informaţii legate de dimensiunea prejudiciului.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fac 89 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din 23 de judeţe şi Bucureşti. 

Judeţele vizate sunt Argeş, Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa,  Mehedinţi,  Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov şi Galaţi. Descinderile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale cu profil de activitate comerţ cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate”, a informat Poliţia Română. 

La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa,  Mehedinţi,  Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi DGPMB şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!