Patru persoane rănite într-un accident rutier produs în zona de munte a Buzăului

0
Publicat:

Traficul auto pe DJ 203K a fost restricționat, vineri dimineață, în localitatea Vintilă Vodă, din cauza unui accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.

Patru persoane au fost rănite în coliziune. SURSA IPJ Buzău

Din primele date de la fața locului reiese că, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Lopătari către Buzău, un șofer în vârstă de 30 de ani, din Bisoca, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeași direcție.

La volanul acestuia se afla un conducător auto de 54 de ani, din Bisoca. Șoferul mai avea lângă el o pasageră, din aceeași localitate.

Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Este vorba despre șoferul de 30 de ani, doi pasageri ai acestuia, o femeie în vârstă de 33 de ani și un bărbat în vârstă 30 de ani, ambii din Bisoca și o pasageră de 49 de ani, din Bisoca, aflată în mașina bărbatului de 54 de ani.

Cei patru răniți au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026