Parlamentarii PSD de Buzău cer corpului de control al primului ministru o anchetă la Compania de Apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul de control al primului ministru ar putea tranşa conflictul dintre Primăria Buzăului şi Compania de Apă. Parlamentarii social-democraţi de Buzău vor solicita Corpului de control al premierului, o anchetă la Compania de Apă Buzău, a anunţat preşedintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, printr-o postare pe pagina de Facebook.

„Buzoienii au dreptul la apă ieftină şi de bună calitate. Cât mai repede! De aceea, am decis ca, împreună cu parlamentarii PSD de Buzău, să solicităm oficial o anchetă a Corpului de control al premierului la Compania de Apă Buzău. Trebuie să vedem cu toţii care sunt problemele reale şi, mai ales, care sunt paşii legali care trebuie făcuţi pentru rezolvarea neînţelegerilor dintre acţionarul majoritar, respectiv Primăria Buzău, şi actuala conducere a Companiei de Apă. În paralel, am avut discuţii extrem de constructive cu ministrul Dezvoltării şi cu ministrul Afacerilor Europene pentru a găsi soluţiile potrivite astfel încât să nu fim nevoiţi să returnăm banii europeni deja folosiţi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău şi, în acelaşi timp, să putem atrage noi fonduri, atât de necesare pentru modernizarea reţelei de apă a judeţului nostru. Am încredere că vom reuşi acest lucru. Dar e nevoie de mai multă responsabilitate şi de mai puţină polemică!”, a scris pe Facebook preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Marcel Ciolacu.

Primarul Buzăului, Constantin Toma, încearcă să preia frâiele Companiei de Apă de la actualul director general, Ionel Tescaru, pe care îl cataloghează ca fiind capul unui grup infracţional, girat de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu. Toma îl acuză pe Neagu că îl susţine pe directorul Tescaru, contrar intereselor buzoienilor, şi din această cauză i-a cerut demisia din toate funcţiile publice pe care le deţine, cea de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008, de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD.

Pentru a repara ruptura dintre cei doi lideri din PSD Buzău, conducerea organizaţiei judeţene a social-democraţilor a convocat pentru joi Comitetul Executiv al Partidului. Decizia a fost luată de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a considerat nepotrivită ieşirea publică a primarului Constantin Toma şi care doreşte ca rufele murdare să fie spălate în familie.

   

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Teste secrete într-o bază americană ultrasecurizată cu o aeronavă misterioasă
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Calcule de Război. Este Vladimir Putin un „tigru de hârtie”? Comparație Rusia-NATO, rachetă cu rachetă, tanc cu tanc
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO