Parcurile buzoiene au fost conectate la internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcurile Sfinţii Îngeri şi B.P.Haşdeu ar putea deveni, în zilele însorite, locul de pelerinaj al internauţilor din municipiul Buzău. Asta, pentru că cele două locaţii se află în raza de acoperire a unor hot-spot-uri înfiinţate de primărie, care asigură internet gratuit de mare viteză.

Proiectul de înfiinţare a punctelor de conexiune la internet broadband a fost iniţiat de viceprimarul Marcel Ciolacu, în urmă cu şase luni, cel care a cerut fonduri în acest scop Ministerului Comunicaţiilor. „Proiectul prevede montarea de antene şi aparate speciale pentru conexiune wireless la internet pentru patru parcuri însă am reuşit să pornim deocamdată doar două seturi, la Sfinţii Îngeri şi la Haşdeu, unde este şi antena. Timp de o săptămână s-au făcut probe şi acum oricine din aceste zone se poate conecta la internet”, ne-a declarat viceprimarul Marcel Ciolacu.

Nu numai cei veniţi cu laptop-uri în parc se pot conecta la internet, ci şi locatarii sau firmele de pe o raza de 800 de metri. „Beneficiază de internet gratuit colegiile Eminescu şi Haşdeu, dar şi agenţii economici sau comercianţii din Piaţa Centrală”, ne-a spus viceprimarul Ciolacu.
Hot-spot-urile din cele două parcuri asigură o viteză de conectare de până la 54 Mbps. Anul acesta vor mai fi montate astfel de dispozitive în parcurile Crâng şi Tineretului.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online