Oţet falsificat vândut în marile magazine. ANPC a dat amenzi uriaşe şi a închis deja două fabrici din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ANPC

Ample acţiuni de control au fost întreprinse de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pe piaţa de oţet din România. Au fost închişi temporar doi producători importanţi din Buzău, care furnizează oţet în marile lanţuri de magazine.

Au fost identificate în circuitul comercial produse falsificate din această categorie, iar verificările au fost extinse şi la producătorii de oţet.

Astfel, până în acest moment au fost controlaţi doi operatori economici importanţi din Buzău care furnizează oţet atât în marile lanţuri de magazine, cât şi unora dintre producătorii de conserve şi legume murate din România. 

Mai mult, unul dintre ei asigură producţia sub brand propriu pentru marii retaileri cash & carry care activează pe piaţă. 

În urma verificărilor realizate la Buzău, comisarii ANPC au constatat abateri importante la ambii operatori economici şi au aplicat şase amenzi contravenţionale, în valoare totală de 64.000 lei, la care s-au adăugat şi un set de măsuri complementare.

Potrivit unui comunicat transmis de ANPC, s-a decis încetarea practicii comerciale înşelătoare, oprirea temporară a fabricilor şi a comercializării produselor, retragerea de la furnizori a produselor cu parametrii neconformi, oprirea definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a  cantităţii de concentrat de mere cu data durabilităţii minimale depăşită, mai exact expirat din 31.08.2019, care a fost găsită la una dintre cele două fabrici.

De asemenea, s-a propus închiderea definitivă a uneia dintre fabrici şi închiderea temporară, pe o perioadă de 6 luni a celei de-a doua, au fost indisponibilizaţi peste 2.000 de hectolitri de produs lichid comercializat sub denumirea de oţet.

Comisarii ANPC au depistat practici comerciale înşelătoare, mai precis nu se menţionează pe etichetă prezenţa acidului acetic, adăugat în procesul de producţie. Activitatea de producţie şi depozitare se desfăşoară în spaţii necorespunzătoare, neigenizate, fără o temperatură controlată, produsele care ajung la comercializare nu respectă condiţiile prescrise sau declarate.

Unul dintre producători ambala acelaşi produs sub etichete diferite. Controalele întreprinse, pe această temă, continuă la nivelul întregii ţări, probe prelevate din cantitatea de produs deja indisponibilizată la Buzău, urmând a fi supusă analizelor de laborator.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Crimă urmată de sinucidere. Un bărbat şi-a strangulat partenera de viaţă, iar apoi s-a spânzurat

Român acuzat de crimă în Spania. L-a ucis cu barbarism pe un bătrân care îl invitase în casă

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere