Originea numelui „Dihorniţa“, obicei vechi de milenii care anunţă schimbarea anotimpurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din Bărăganul buzoian păstrează un obicei străvechi, de pe vremea dacilor, numit Dihorniţa. În fiecare an, în noaptea de Lăsata Secului, pe uliţele satelor se aprinde focul pentru a alunga gerul iernii şi spiritele rele, marcând trecerea la primăvară. „Dihorniţa” însemna, iniţial, un obiect din lemn scobit la mijloc, prevăzut cu un orificiu central, care se umplea cu păcura utilizată la ungerea osiilor de la căruţe.

În fiecare an, de Lăsata Secului, uliţele comunei Smeeni au fost iluminate de zecile de focuri aprinse de către localnici. 

Obiceiul este unul străvechi, păstrat din tată-n fiu, şi este denumit „Dihorniţa”, adică trecerea de la iarnă spre vară şi mai ales începutul lucrărilor agricole.

Şi în acest an, la Smeeni, veselia celor "implicaţi in organizarea Dihorniţelor" a fost la cote înalte. Focurile au fost aprinse imediat după lăsarea întunericului şi au fost întreţinute până în zori cu cauciucuri uzate. 

Pe vremuri, focul se mai aprindea şi cu lemne, coceni de porumb şi haine rupte, nefolositoare. Bătrânii spun că arderea hainelor semnifică trecerea într-un nou sezon, înnoirea. Odinioară, sătenii făcea dihorniţele din cutii de conserve, în care puneau nisip şi gaz şi le învârteau pe uliţe.

Potrivit profesorului Ioan Stoica, „Dihorniţa” sau „Duhalniţa” însemna un obiect din lemn scobit la mijloc, prevăzut cu un orificiu central, care se umplea cu reziduuri, de regulă cu păcura utilizată la ungerea osiilor de la căruţe. 

Tot dihorniţă se numea şi cutia din tablă umplută cu coceni stropiţi cu gaz, pregătiţi astfel pentru foc. Recipientele din lemn sau din tablă sunt legate, fiecare, cu o sârmă sau lanţ, care au la capete câte o bucată din lemn, fixată în aşa fel încât să poată fi prinsă cu o mână sau cu ambele mâini.

Obiectul astfel confecţionat şi denumit „Dihorniţă” este asociat cu obiceiul tradiţional purtând acelaşi nume, obicei pus în legătură cu Postul Mare sau Postul Paştelui, practicat în localităţi din Câmpia Bărăganului. 

”Considerat un obicei de origine dacică, în judeţul Buzău s-a practicat – şi se mai practică, uneori sporadic – în localităţile din perimetrul Smeeni, Pogoanele, Padina, Ruşeţu, Largu. Flăcăi şi bărbaţi tineri din sate execută ritualul Dihorniţei (de la dihor – animal purtător de rău, de viclenie).”, explică profesorul buzoian Ioan Stoica, în Opinia.

După ce se dă foc reziduului sau cocenilor, se ia capătul sârmei ori al lanţului de care e prinsă „Dihorniţa” şi, după modelul sportiv al aruncătorului de ciocan, e învârtită cu putere, prin rotaţii repetate, după care i se dă drumul pentru ca, prin rostogolire, să ajungă cât mai departe în câmp spre a alunga spiritele rele. 

În alte situaţii, dihorniţele sunt prăvălite de pe dealuri, spre a se rostogoli până în vale. Scopul e mereu acelaşi: alungarea duhurilor malefice, astfel încât pământul să rămână „curat” pentru a deveni mănos, iar holdele să crească frumoase şi bogate în rod.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană