Oraş la cheremul clanurilor: un interlop a scăpat teafăr după ce a lovit un poliţist. Cazul a fost clasat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat a fost agresat la sfârşitul lunii august de un interlop. Cazul de ultraj ajuns pe masa parchetului local, iar poliţistul a aflat că dosarul a fost clasat. Motivaţia procurorului: declaraţiile martorilor din dosar sunt subiective şi fără suport faptic.

În seara de 22 august 2017, doi poliţişti de la ordine publică au fost trimişi de ofiţerul de serviciu la o adresă din Râmnicu Sărat unde un cetăţean recalcitrant, Hadîr Zabar, făcea scandal şi îl ameninţa pe un vecin. 

Acesta sunase la 112 pentru a cere protecţia oamenilor legii împotriva individului, membru al unui clan de romi din oraş. Poliţiştii au observat că acesta era beat şi se manifesta violent, refuzând iniţial să se legitimeze. 

După intense negocieri, a acceptat să meargă pe celălalt trotuar, departe de adversarul său, împreună cu agentul Costel Eftimie. La un moment dat, Hadîr Zabar s-a smucit cu intenţia de a merge pe partea cealaltă a străzii, ca să îl atace pe vecinul care chemase poliţia, moment în care poliţistul care îl păzea s-a trezit cu o lovitură în gât apoi cu cămaşa sfâşiată. 

”I-am îndepărtat pentru a nu se întărâta reciproc. Ce i s-o fi părut lui Zabar, că s-a ridicat brusc de pe piatra pe care se aşezase şi a vrut să fugă spre vecinul lui. I-am pus mâna în piept şi i-am zis să se liniştească. El imediat mi-a dat cu dosul palmei în gât, l-am îndepărtat, apoi s-a năpustit asupra mea şi m-a prins de guler ca să mă pună jos. L-am prins apoi de mână, am reuşit de l-am imobilizat şi l-am pus jos. I-am pus cătuşele, l-am băgat în maşină şi l-am dus la poliţie unde a venit şi persoana vătămată ca să depună plângere pentru distrugere şi ameninţări”, spune agentul de poliţie Costel Eftimie.

Au fost mai multe persoane de faţă, în timpul scandalului, însă doar trei au ajuns să depună mărturie. Zilele trecute, poliţiştii şi persoana care solicitase sprijinul poliţiei au constatat că procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, ”întrucât nu a fost clar probat actul delictuos imputat suspectului”. 

În viziunea anchetatorului din cadrul Parchetului Râmnicu Sărat, ultrajul nu a existat pentru că agresiunea s-ar fi produs atât de rapid încât martorii, de altfel subiectivi, nu aveau cum să vadă. Poliţistul ultragiat spune că pentru procuror nu a contat deloc cazierul suspectului, un vechi client al oamenilor legii, sau că victimă a scandalului este un director de instituţie publică din Buzău, care vrea însă să îşi păstreze anonimatul.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?