Numărul de cazuri confirmate cu Covid-19 în judeţul Buzău se menţine la 14

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii buzoieni au preluat, vineri, de la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei candele şi pahare cu prescuri, care au fost distribuite în camerele din centrele de carantină, prin intermediul personalului administrativ, odată cu distribuirea mesei de prânz. Cu aceeaşi ocazie, copiii aflaţi în centrele de carantină au primit câte un cadou din partea jandarmilor.

Astăzi, 17 aprilie, în judeţul Buzău, 498 persoane se află în carantină, iar 202 persoane sunt izolate la domiciliu. 

Numărul de cazuri confirmate, la nivelul judeţului Buzău, se menţine la 14. Joi, cei doi veri din Pătârlagele, reconfirmaţi cu COVID 19, au fost externaţi din Spitalul Municipal Rm. Sărat după ce ultimele două teste au fost negative.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 310 de poliţişti, peste 100 de jandarmi, 137 de poliţişti locali şi 56 de militari din cadrul MApN.

Peste 100 de jandarmi buzoieni, sprijiniţi de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti au fost implicaţi, la nivel judeţean, în misiuni pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. 

În acest context, jandarmii au executat misiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona locaţiilor de carantină. 

Totodată, au fost îndeplinite misiuni pentru însoţirea convoaielor/transporturilor de persoane care au fost introduse în carantină şi pentru verificarea punerii în aplicare a măsurilor epidemiologice. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 9 sancţiuni, în valoarea totală de 12.100 lei.

Având în vedere prevederile Ordonanţelor Militare, structurile şi subunităţile IPJ Buzău au efectuat activităţi de verificare cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, ocazie cu care au fost verificate 928 de persoane. 

Dintre acestea, 148 au fost identificate că nu respectă interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie. În total, au fost aplicate 225 de sancţiuni contravenţionale privind nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare, în valoare totală de peste 589.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie