Nouă stradă amenajată pentru diminuarea aglomeraţiei din centrul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parcare din municipiul Buzău s-a transformat în stradă şi a rezolvat o mare problemă din centrul oraşului: pe cea a aglomeraţiei create la orele de vârf. Noua arteră permite accesul maşinilor din zona Direcţiei de Finanţe direct către Bulevardul Unirii, pe lângă Catedrala „Sfântul Sava”.

Lucrările de asfaltare s-au încheiat, iar primele maşini au început deja să circule pe aici. 

Străduţa este cu sens unic, accesul făcându-se dinspre Baroul de Avocaţi către bulevardul Unirii. Totodată, de o parte şi de alta a străzii au fost create parcări în spic, mult mai încăpătoare decât erau până la reconfigurarea zonei.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”