Muzeul a pus punct proiectului „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, dedicat globetrotter-ului Dumitru Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Muzeul Judeţean Buzău

Proiectului „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, al Muzeului Judeţean Buzău, a fost închis astăzi, după 17 luni de implementare. Cu fondurile obţinute în cadrul acestui proiect, primul globetrotter român, Dumitru Dan, a fost readus în atenţia buzoienilor şi a românilor.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean spun că obiectivele proiectului au fost îndeplinite în totalitate, dar cea mai importantă este expoziţia ce va rămâne în urmă, la Muzeul Judeţean Buzău.

În anul 1910. Dumitru Dan împreună cu Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, toţi în costume populare şi în opinci, pleacă pe drumul unei performanţe unice în istorie: ocolul pământului la picior, fără ajutor financiar. Pe drumul greu, cei trei colegi ai lui Dumitru Dan sunt răpuşi de diverse afecţiuni, iar el este singurul care termină cursa, intrând astfel în Cartea Recordurilor. 

În memoria sa, Muzeul Judeţean a accesat un proiect european ce a avut ca obiectiv prezervarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural din România şi creşterea atractivităţii turistice a oraşului Buzău prin cercetarea colecţiei aparţinând primului globe-trotter român, Dumitru Dan.

Obiectivele proiectului au fost îndeplinite în cele 17 luni de implementare şi au inclus realizarea unei săli de expoziţie şi reproducerea celor 497 perechi de opinci.

Prin implementarea proiectului „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, s-a permis accesul publicului larg la bunurile culturale din Colecţia Dumitru Dan. Aceste bunuri au fost etalate în premieră naţională prin organizarea unei expoziţii permanente.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa