Modernizarea Aleii Sporturilor constă în astuparea fisurilor din carosabil şi acoperirea cu un strat subţire de asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urbis Serv a deschis şantiere pe mai multe artere din municipiu şi promite că, până la finalul anului, numărul total al străzilor asfaltate va ajunge la o sută. Se asfaltează şi pe Aleea Sporturilor, însă lucrarea este una provizorie. Vor fi reparaţii şi un strat subţire de asfalt, deocamdată.

Imediat ce s-au încheiat lucrările de pe Calea Eroilor, drumarii de la Urbis Serv au trecut din nou la treabă.

Se lucrează pe arterele secundare din zona străzii Viilor. Şantierele sunt deschise şi pe cele 43 de străzi care nu au fost asfaltate niciodată, lucrări ce sunt executate de o firmă din Capitală.

Cea mai importantă arteră care va fi reabilitată anul acesta este Aleea Sporturilor. Aici au început lucrările în cursul zilei de marţi. Potrivit viceprimarului Ionuţ Apostu lucrarea este doar o reparaţie ce presupune astuparea fisurilor din carosabil şi acoperirea cu un strat de uzură de şase centimetri.

„Nu se putea face o asfaltare ca lumea la acest moment pentru că peste doi ani strada va fi săpată pe ambele părţi pentru înlocuirea unor conducte de canalizare. După finalizarea lucrărilor la canalizare, programate să înceapă peste doi ani, se va face lucrarea completă cu asfaltarea străzii, a trotuarelor şi îngroparea cablurilor aeriene”, a precizat viceprimarul Ionuţ Apostu.

Buzoienii al căror traseu obişnuit este pe Aleea Sporturilor sunt rugaţi să îşi aleagă rute alternative.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani