Misiune de salvare a unui bursuc, în Buzău. Rămăsese pe fundul unui puţ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IJJ Buzău

Două ore s-au chinuit mai mulţi salvatori din Buzău să scoată un bursuc de pe fundul unui puţ adânc de şapte metri. A fost necesară tranchilizarea animalului.

Jandarmii au fost anunţaţi prin SNUAU 112 că pe un teren arbil de pe raza localităţii buzoiene Robeasca se află un animal căzut într-un puţ neacoperit.

Un echipaj a fost trimis la faţa locului pentru a verifica cele sesizate şi a confirmat faptul că în puţul cu o adâncime de aproximativ şapte metri se află captiv un bursuc.

Au fost anunţate autorităţile locale şi instituţiile cu atribuţii în domeniu.

Astfel, în sprijinul jandarmilor, la faţa locului s-au deplasat reprezentanţii  primăriei Robeasca, un echipaj din cadrul ISU Buzău, personal DSVSA şi medicul veterinar Valentin Doană care a tranchilizat animalul.

După aproximativ două ore, bursucul a fost eliberat în mediul natural.

VIDEO AICI

Vă mai recomandăm:

Tânăr decedat într-un accident produs pe un drum din Buzău. A fost străpuns de o bară metalică

Pieton acroşat de un autoturism, pe un drum judeţean din Buzău

Mai multe pentru tine:
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste