„Minunea” de la Măţara, satul care are, în premieră absolută, drum de acces. „Nici cu căruţa nu aveai curaj să intri”
0Cât de mult poate un drum cu balast să schimbe viaţa sătenilor din Măţara, cătun al comunei buzoiene Colţi, izolat până de curând, reiese din reacţiile vieţuitorilor. Cei opt săteni care au stat multă vreme retraşi în sălbăticia munţilor primesc o şansă la un trai mai uşor.
Satul Măţara se află într-o vale împădurită din comuna Colţi. Cea mai apropiată localitate este Muscelu Cărămăneşti, peste deal, la un kilometru şi jumătate distanţă.
Aici trăiesc doar opt localnici. Au fost cândva mai mulţi, mult mai muţi, dar au tot plecat, copleşiţi de izolare şi de indifernţa satului. N-au rezistat aici - fără magazin, fără biserică, fără electricitate, fără drum - în timp ce lumea din jur se tot schimba, progresa...
Mărginite de garduri năpădite de vegetaţie şi presărate ici-colo cu podeţe putrede, uliţele din Măţara au fost rareori atinse de roţile căruţelor.
Drumul până aici nu putea fi parcurs nici măcar de vreun vehicul mai zdravăn de la pompieri sau salvare.
„Când am căzut, acum doi ani, nu a putut să vină ambulanţa până aici. M-au dus cu căruţa până la Muscel, m-au pus în maşină, apoi la spital. Puteam să mor dacă nu erau copiii la mine să mă care prin văile astea”, mărturiseşte tuşa Ileana, cel mai vârstnic localnic.
Bătrâna are 92 de ani şi, pentru că este foarte bolnavă, trebuie vizitată frecvent de rude.
Pentru prima oară de când se ştie, fiica şi ginerele i-au ajuns cu maşina până în poartă. Asta, după ce satul Măţara a fost scos din izolare prin amenajarea unui drum de acces acoperit cu balast.
„Ginerele meu are maşină de 40 de ani şi niciodată nu a ajuns cu ea până la poarta mea. O lăsa departe şi venea pe jos. Acum a zis că mă duce duminica la biserică, unde mă duceam mereu pe vremuri. Când puteam, ne strângeam câţiva vecini şi mergeam pe jos la slujbă”, ne spune doamna Ileana (foto jos).
Foto I. Bunilă
Foarte bucuros de sosirea cu utilaje a muncitorilor de la drumuri este şi nea' Stelică, unul dintre localnicii mai tineri dar trecut şi el de 60 de ani. Are motive acum să spere că va ajunge, în sfârşit, să-şi mai rezolve din restanţele cu autorităţile.
„Înainte, pe acest drum nici cu căruţa nu aveai curaj să intri. Acum am înţeles că putem şi cu bicicleta. Trebuie să ajung la primărie să văd cum rezolv cu buletinul. Probabil că trebuie să ajung la Buzău, o să văd. Mi-a expirat demult şi trebuie să fac ultimul card de identitate. Nu am putut până acum, pentru că nu am avut cum să plec de aici”, spune domnul Stelică (foto jos).
Foto I. Bunilă
Acesta a lucrat în tinereţe la abatorul din Buzău. A revenit în casa bătrânească după ce i s-au îmbolnăvit părinţii, cu peste un deceniu în urmă, apoi a rămas captiv în cătunul izolat.
Înainte de modernizarea drumului, obişnuia să meargă în satul vecin o dată la două săptămâni, alături de alţi doi-trei vecini, pentru a se aproviziona cu cele necesare traiului.
„Nu puteai să pleci singur pe văile astea, pentru că riscai să cazi pe undeva şi să nu te mai găsească nimeni. Acum o să merg mai des, dacă mă ajută şi picioarele, după o pâine proaspătă, un ulei, lumânări sau gaz pentru lampă, lanterne. Le cumpărăm şi vecinilor noştri mai bătrâni”, mărturiseşte domnul Stelică.
Foto I. Bunilă
Bătrânul Ion a fost plimbat cu maşina de un nepot până în cel mai apropiat oraş
Pe un alt localnic, pe nume Sandu, l-am găsit în gospodăria părinţilor săi, unde s-a stabilit de ceva vreme cu gândul să-i ajute pe bătrâni la muncă. După balastarea drumului forestier, finalizată zilele trecute, şi-a însoţit tatăl într-o scurtă ieşire dincolo de cătunul izolat care i-a ţinut atâta vreme captivi pe săteni.
„Părinţii mei au ieşit foarte rar din sat. Mama a fost anul trecut la spital, prin martie, iar tata mai fusese cu vreo doi ani în urmă la o nuntă. Pe el, ultima oară, l-am luat în weekend la plimbare. A venit un nepot din Muscel şi ne-a luat cu maşina până în oraşul Pătârlagele, ca să vadă şi el drumul. S-a bucurat tare mult”, spune Sandu.
Foto I. Bunilă
Proiectul de refacere a drumului dintre cele două sate a necesitat o investiţie de peste 200.000 de lei, pe care autorităţile locale i-au alocat din bugetul propriu. Intervenţia a constat în balastarea a peste 1,5 kilometri de drum forestier şi amplasarea unor tuburi de scurgere.
Autorităţile locale se gândesc acum la o soluţie pentru electrificarea micului sat. Demersul va fi însă unul dificil, spune primarul, întrucât furnizorul de electricitate le-a transmis deja că investiţia în infrastructură nu se justifică, dat fiind numărul mic al beneficiarilor.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului