Minor dispărut de la domiciliu, căutat de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Verneşti au fost sesizaţi de către un cetăţean din satul Zoreşti cu privire la faptul că fiul său, Nistor Marian Mădălin, în vârstă de 12 ani, a plecat de la domiciliu din data de 23 iulie şi nu s-a mai întors.

Minorul obişnuia să plece de la domiciliu şi să se întoarcă după câteva zile, astfel că părinţii nu au sesizat poliţia până în această zi.

Imediat după primirea sesizării, au fost declanşate activităţile specifice unor astfel de situaţii, la faţa locului deplasându-se echipa operativă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 4 poliţie rurală Buzău.

Poliţiştii au efectuat verificări atât pe raza comunei Verneşti, cât şi în comunele limitrofe şi au stabilit că minorul a fost văzut ultima dată în urmă cu o săptămână, pe raza satului Zoreşti. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale continuă cercetările în vederea găsirii minorului.

Semnalmente: un metru înălţime, astenic, păr blond, tuns scurt, ochi căprui, fără semne particulare. În ziua în care a plecat de acasă era îmbrăcat cu un tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru închis, pantalon scurt de culoare albastru deschis şi era încălţat cu papuci din plastic.

Persoanele care deţin informaţii ce pot ajuta la găsirea minorului Nistor Marian Mădălin sunt rugate să contacteze imediat cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?