Marcel Ciolacu pierde calitatea de consilier onorific al premierului, după ce fotografii cu el şi Omar Hayssam au apărut în presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a semnat zilele trecute o decizie prin care a fost retrasă, la cerere, calitatea de consilier onorific al primului ministru pe care o deţinea Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată, în Monitorul Oficial, pe 20 mai, la câteva zile după ce o parte a presei a publicat fotografii mai vechi cu deputatul buzoian în compania lui Omar Hayssam.

În cursul lunii mai, câteva site-uri de ştiri au publicat fotografii cu Marcel Ciolacu alături de Omar Hayssam, realizate la o partidă de vânătoare organizată de Direcţia Silvica Buzău. Acelaşi set de poze, însoţite de documente, au fost primite de mai multe redacţii, de la o sursă anonimă, în aceeaşi zi, motiv pentru care oameni din PSD Buzău cred că scopul campaniei a fost acela de compromitere a lui Ciolacu.

La setul de fotografii şi documente incriminatoare, livrate presei, a fost adăugat şi un raport al Curţii de Conturi, din iunie 2009, care arată că societatea Urbis Serv condusă atunci de Marcel Ciolacu a fost prejudiciată cu aproximativ 5 milioane de lei, prin semnarea fără bază legală a unor situaţii de plată. 

Marcel Ciolacu ne-a declarat că decizia de a renunţa la calitatea de consilier onorific al premierului i-a aparţinut şi a avut la bază două argumente. Unul a fost acela de a nu întruni cumul de funcţii în partid, iar al doilea, de a-l menaja pe Victor Ponta.

”La ultimul comitet executiv naţional, după alegerea d-nei Rovana Plumb, s-au ales şefii celor 12 departamente din cadrul Consiliului Naţional, iar eu am fost ales şeful departamentului Dezvoltare Investiţii Locuri de Muncă, însemnând să lucrez cu Ministerul Economiei şi Ministerul Transporturilor în principal. M-am dus la domnul prim-ministru şi am solicitat să mă retrag din funcţia de consilier onorific, pentru că nu fac cumul de funcţii, plus că nu mai lucrasem de aproape un an de zile în domeniul regionalizării ţinând cont că nu a mai fost modificată Constituţia şi deci nu mai era un proiect de actualitate pentru care dânsul putea să mă solicite. De asemenea, am vrut să evit ca dânsul să fie expus din cauza atacului făcut de către colegul meu Adrian Mocanu, dând o poză tăiată, pentru că după cum se ştie este o poză decupată, pentru că în ea erau mai multe personaje”, ne-a declarat deputatul Marcel Ciolacu.

După pierderea calităţii de consilier onorific al lui Victor Ponta, deputatul PSD de Buzău, Marcel Ciolacu, rămâne cu funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. Este cotat cu cele mai mari şanse de a prelua conducerea organizaţiei judeţene Buzău a Partidului Social Democrat, în perspective condamnării la închisoare a actualului lider, primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

De menţionat că Boşcodeală a fost condamnat, pe 10 februarie, în prima instanţă, la cinci ani de închisoare, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei clubului de fotbal Gloria Buzău.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta