Lucrări intense pe DJ 203K. După modernizare, şoseaua va avea pistă pentru biciclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul judeţean 203K Mărăcineni-Podul Muncii va fi complet reabilitat. Modernizarea şoselei, începută luna trecută, presupune lucrări de amploare, mai ales că partea carosabilă urmează să fie lărgită. În în premieră pentru judeţul Buzău, va fi construită o pistă de bicicletă.

Drumul este unul intens circulat şi extinderea carosabilului era absolut necesară pentr a face faţă valorilor mari de trafic. Preşedintele Consiliului Judeţean promite că, începând de acum, toate drumurile care se vor moderniza, vor fi executate la standardele actuale.

După tronsonul dintre Mă­răcineni şi Podu Muncii şi cel dintre Vadu Paşii şi Robeasca, ultima bucată din cel mai lung drum judeţean urmează să fie şi ea reabilitată. DJ 203K va deveni astfel unul dintre cele mai moderne din judeţul Buzău. 

”Cel mai probabil în primăvară vor începe lucrările şi pe tronsonul Vadu Paşii-Robeasca al drumului judeţean 203K unde licitaţia a fost finalizată, s-a contestat, iar până la primăvară se va rezolva şi această contestaţie şi vor putea demara lucrările. Totodată, în perioada care urmează vom depune un nou proiect şi pentru modernizarea celeilalte porţiuni din DJ203K între Podu Muncii şi Lopătari şi sper ca în maxim 4 ani tot drumul să fie unul complet modernizat”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Lucrările de refacere a DJ203K au început luna trecută dinspre Podu Muncii, iar în octombrie în Mărăcineni. Lucrarea este una complexă, cu săpături de adâncime pentru consolidarea infrastructurii drumului şi extinderea suprafeţei carosabile. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!