Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană: Istoricul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monografia Colegiului Naţional „M. Eminescu” va fi lansată joi, la Biblioteca Judeţeană

Joi, în cadrul Zilelor „V. Voiculescu”, Biblioteca Judeţeană Buzău va găzdui o lansare de carte. Este vorba de monografia Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Buzău, una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din judeţ.

După aproape 45 de ani  de la realizarea "Monografiei Liceului Mihai Eminescu", de către istoricul Dimitrie Gh. Ionescu, în anul 1969, prof. Relu Stoica a simţit nevoia să scrie o nouă monografie care să acopere şi perioada de la 1969 până în prezent. În lucrarea sa, prof. Relu Stoica a ţinut să pună în evidenţă unele aspecte pe care prof. Dimitrie Ionescu sigur le-a cunoscut, dar nu a avut cum să le includă în lucrarea sa, din cauza constrângerilor perioadei comuniste şi trecutului său politic.

Lucrarea este structurată pe cinci capitole, incluzând perioadele istorice ale instituţiei de învâţământ, un documentar cu profesorii  şi anexe cuprinzând tabele cu elevii şi absolvenţii colegiului.

Lansarea volumului va avea loc joi, de la ora 11.00, în aula Basil Iorgulescu a Bibliotecii Judeţene, şi va fi prezentat de trei dintre absolvenţii colegiului: prof. dr. Doina Ciobanu, Emil Niculescu - istoric literar şi Viorel Frîncu - publicist. Manifestarea are loc în cadrul Zilelor "V. Voiculescu".

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”