ISU Buzău deschide punct de lucru la Padina, cu 24 de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” se extinde în sudul judeţului. Duminică, de la ora 10.00, va fi inaugurat în localitatea Padina, printr-un ceremonial militar şi religios, un nou punct de lucru al ISU Buzău.

Structura de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău va deservi zona de sud-est a judeţului care circumscrie comunelor Padina, Ruşeţu, Pogoanele, Scutelnici, Luciu, Largu şi Brădeanu cu cele 16 sate aparţinătoare, însumând o suprafaţă de 22.852 kmp, cu o populaţie de 25.950 de locuitori. 

Punctul de lucru va fi deservit de 24 de pompieri şi paramedici şi va  dispune de două autospeciale, dintre care una de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită, echipată şi cu accesorii specifice pentru descarcerare şi acordarea primului ajutor medical, precum şi o ambulanţă S.M.U.R.D. 

Tehnica de intervenţie a fost donată, potrivit parteneriatului public privat dintre SC Hunt Oil Company of România SA, OMV Petrom, Primăria Padina şi ISU Buzău, de către societăţile comerciale, spaţiile necesare desfăşurării activităţilor specifice fiind puse la dispoziţie, cu titlu gratuit, de către Consiliul Local al comunei Padina.

Prin deschiderea acestui punct se vor reduce timpul mediu de răspuns la situaţiile de urgenţă de la 45 de minute la 24 minute, distanţa medie de la 41 km la 23 km. şi implicit consumurile de carburant, crescând astfel nivelul de siguranţă şi protecţie a comunităţilor.

La inaugurare sunt invitaţi să participe Secretarul de Stat în MAI, Raed Arafat, Inspectorul General al IGSU – General de Brigadă Dan-Paul Iamandi, prim adjunctul Inspectorului General al IGSU – Colonel Daniel Marian Dragne, Prefectul Judeţului Buzău – Carmen-Adriana Ichim, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău – Petre Emanoil Neagu, precum şi reprezentanţi ai SC Hunt Oil Company of România SA, ai OMV Petrom, respectiv ai administraţiei publice locale din raionul de intervenţie arondat.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”