Intrarea în Drăgaică va fi liberă. Autorităţile buzoiene speră astfel să salveze vechiul târg de la dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drăgaica va începe pe 6 iunie

Peste mai puţin de trei săptămâni, va fi deschis Târgul de vară Drăgaica, cel mai vechi din ţară. Autorităţile locale anunţă două noutăţi pentru anul acesta: cea mai lungă ediţie şi gratuităţi la intrare în spaţiul dedicat târgului.

Pentru prima oară în istoria recentă a târgului, intrarea în Drăgaică va fi gratuită. Autorităţile au renunţat la taxarea vizitatorilor, după ce au observat că de la an la an scade numărul biletelor vândute.  

”De data aceasta, intrarea va fi gratuită. Avem un buget pentru organizare, care nu este mai generos decât în alţi ani, dar este suficient. Singurul meu ţel când am propus gratuitatea a fost de a nu pierde tradiţia. Chiar şi acei 2,5 lei separau oamenii, unii care aveau posibilitatea să intre, alţii care nu aveau, pentru că dacă era o familie de patru persoane şi aveau în buzunar 20 de lei nu puteau să mânânce nici măcar nişte mici”, a declarat viceprimarul Fănică Bârlă.

Printre schimbările aplicate de organizatori în această vară se numără şi reducerea numărului de terase, pentru a se câştiga mai mult loc pentru alte activităţi. Drăgaica de anul acesta va începe pe 6 iunie şi se va închide pe 24 iunie.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu