Intervenţie în premieră, la Spitalul Judeţean Buzău, în Ajunul Crăciunului. Doi pacienţi au fost salvaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa SJU Buzau

La Spitalul Judeţean Buzău a avut loc o premieră medicală, în Ajun de Crăciun. Este vorba despre două intervenţii endoscopice bandare de varice esofagiene la doi pacienţi, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Poşta Câlnău, şi o femeie în vârstă de 64 de ani, din Glodeanu Siliştea, ambii pacienţi cunoscuţi cu afecţiuni hepatice.

Cei doi pacienţi s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru investigaţii în urmă cu două zile, iar medicii au decis să rămână internaţi pe secţia Medicină Internă. 

Bărbatul a fost diagnosticat cu ciroză hepatică cu virus B şi varice esofagiene grad IV, iar femeia, cu ciroză hepatică cu virus C şi varice esofagiene grad IV.

”Echipa chirurgicală, din care au făcut parte dr. Cătălin Bostan, medic primar Chirurgie Generală şi dr. Dragoş Vicol, medic primar Chirurgie Generală – care au competenţă în endoscopie de diagnostic şi intervenţională – şi cele două asistente medicale din secţia Medicină Internă, as. med. Adam Tatiana şi as. med. Răpiţeanu Ionela, au avut grijă ca ambele intervenţii să decurgă fără probleme”, transmite Biroul de Presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

La acest moment, ambii pacienţi prezintă o evoluţie bună şi se află internaţi în secţia Medicină Internă, pentru monitorizare, urmând ca în zilele următoare să fie externaţi.

Aceste intervenţii confirmă că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se pot realiza proceduri intervenţionale endoscopice la pacienţii care prezintă afecţiuni cronice în stadiu avansat, chiar şi în contextul situaţiei epidemiologice create de noul coronavirus.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie