Inspectorii OPC descind în Drăgaică. Vor opri orice activitate comercială care nu respectă legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului vor efectua intense controale în Drăgaică. Descinderile îi vor viza pe comercianţii de produse aimentare şi industriale, dar şi pe proprietarii pieselor de agrement. În cazul în care vor fi descoperite nereguli, specialiştii vor recurge atât la amenzi, cât şi la suspendarea activităţii comerciale.

Inspectorii OPC au anunţat că în perioada următoare vor fi cu ochii pe Drăgaică. Vor fi avuţi în vedere comercianţii, ale căror produse vor fi verificate la sânge, dar şi comediile atât de solicitate mai ales de copii.

Inspectorii OPC fac, însă, un apel şi la consumatori. Aceştia ar trebui să fie primii atenţi atât la produsele pe care le cumpără, cât şi la siguranţa copiilor.

Inspectorii OPC se vor implica în această perioadă şi în tematici dictate la nivel naţional, cum ar fi controale la comercianţii de jucării, ori locurile de agrement cum ar fi piscinele şi ştrandurile. 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete