Indivizii care au lăsat fără baterii zeci de trotinete din Franța sunt români. Cum au fost localizați

0
Publicat:

Motivul pentru care zeci de trotinete electrice din Franța au rămas fără curent, în ultima vreme, a fost lămurit cu ajutorul tehnologiei. Acumulatorii lor au fost furați, iar semnalul GPS emis de aceștia i-a direcționat pe anchetatori către România.

Trotinetele electrice sunt din ce în ce mai populare SURSA Arhivă

Poliția din România a fost sesizată de o firmă din Statele Unite ale Americii că, rând pe rând, trotinetele pe care le deține în parcările speciale din marile orașe ale Franței, inclusiv în Paris, rămân fără acumulatori.

Proprietarul micilor vehicule electrice lăsate fără energie a descoperit cu ajutorul sateliților zona în care se află dispozitivele lipsă. GPS-ul le-a indicat locația exactă: județul Buzău. Astfel s-a ajuns ca reprezentanții firmei americane să îi anunțe pe cei de la reprezentanța din București, pentru ca apoi să fie sesizați polițiștii buzoieni.

„În ziua de 21 martie 2023, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, din București, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că mai mulți acumulatori ar fi fost sustrași de la trotinetele aparținând societății, de pe teritoriul Franței, iar semnalul GPS al acestora ar fi fost identificat la imobile din localitățile Berca și Pârscov”, transmite IPJ Buzău.

Sute de acumulatori la Pârscov și Berca

Oamenii legii au descins în perimetrele în care GPS-ul indica prezența acumulatorilor, la Pârscov și Berca. Au găsit aici sute de astfel de produse. Cei trei buzoieni scoteau acumulatorii la vânzare, pe diverse site-uri online.

„În ziua de 21 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca sprijiniți de polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de tăinuire, trei bărbați în vârstă de 23 și 45 de ani, din localitățile Pârscov, respectiv Berca”, transmite IPJ Buzău.

În urma perchezițiilor, au fost ridicați 226 de acumulatori pentru trotinete electrice. Prejudiciul a fost estimat de agentul economic la 100.000 de euro, fiind recuperat de către polițiști în proporție de 90%.

Polițiști au întocmit pe numele celor trei buzoieni dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile