Închisoare de nouă generație, cu sală de spectacole și studio radio, gata în 2027. Va fi într-o fostă unitate militară

0
Publicat:

O închisoare cu 900 de locuri, administrată de Penitenciarul Focşani, va fi realizată la Unguriu, în judeţul Buzău, în spaţiul unei foste unităţi militare. Contractul pentru „o investiție crucială”, după cum a fost caracterizată de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a fost semnat miercuri la București.

Unităţile militare vor fi transformate în penitenciar. FOTO Adevărul

Este vorba despre contractul de execuție a unui penitenciar în județul Buzău, la Unguriu, un proiect mai vechi, dar care acum intră în linie dreaptă.  Clădirea va avea un regim de înălţime P+3E şi va avea o suprafaţă construită de câteva de mii de metri pătraţi, cu spaţii ample destinate plimbării şi terenuri de sport.

Noua unitate de detenție va avea o capacitate de 900 de locuri, iar construirea unui penitenciar nou este o necesitate reală în contextul în care unitățile de detenție sunt supraaglomerate, iar statul român are mai multe condamnări la CEDO din cauza condițiilor din închisori.

“Unitatea nouă de la Buzău va avea 900 de locuri de detenţie, din care 100 de locuri în regim deschis şi 800 de locuri în regim semideschis. Toate acestea vor fi calculate la standardul din Memorandumul Rezmiveş, vorbim de 4 metri pentru fiecare persoană privată de libertate, mai mult decât standardele europene. Valoarea totală a investiţiei la momentul acesta ar fi aproximativ de 65 de milioane de euro”, a declarat la ceremonia de semnare a contractului Alina Gorghiu, ministrul liberal al Justiției.

Penitenciarul de la Unguriu va respecta normele Uniunii Europene şi recomandările adresate României de CEDO, inclusiv prin alocarea a patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut.

Pavilionul cu destinaţie spaţii medicale pentru deţinuţi se va amenaja prin transformare pavilionului P4 şi va fi supraetajat, devenind P+1. În cadrul acestui pavilion va funcţiona cabinetul medical de medicină primară pentru deţinuţi. Cel puţin două camere vor fi pentru izolare respiratorie pentru suspecţi sau bolnavi de tuberculoză în forma contagioasă a bolii. În aceste camere va fi cazat câte un singur deţinut, la indicaţia personalului medical.

„Cabinetul medical şi camerele de infirmerie vor funcţiona la nivelul parterului clădirii, cu facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii (rampe de acces). La parter, pot fi amenajate camerele speciale de protecţie (inclusiv pentru supravegherea afecţiunilor psihice grave/ evitarea autovătămării şi a suicidului) şi camere pentru izolatorul de pedeapsă. La etajul clădirii va funcţiona cabinetul medical de stomatologie şi cabinetul de tehnică dentară”, se arăta în documentaţia pentru studiul de fezabilitate.

“Acest proiect de la Unguriu face parte dintre cele incluse în acordul cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind contractarea unui împrumut în vederea sprijinului pentru proiectul numit ‘Monitorizarea infrastructurii judiciare din România’, semnat în 2019, aprobat prin lege în 2020”, a mai spus ministrul liberal.

În proiect mai sunt prevăzute cluburi pentru activităţi de reintegrare socială, săli de clasă, bibliotecă,  sală de calculatoare, spaţii pentru activităţi de tip hobby, club multifuncţional care să poată fi utilizat pentru activităţi de reintegrare socială, o sală de spectacole cu capacitate de 100 locuri, un spaţiu pentru activităţi, un studio radio–tv, un spaţiu pentru activităţi sportive, dar şi un întreg pavilion cu destinaţia de capelă.

Se estimează că la viitorul penitenciar, care ar urma să fie finalizat până în 2027, vor lucra aproximativ 550 persoane. Pe lângă investiţie,  autorităţile din zonă vorbesc despre despre o listă de avantaje, cum ar fi crearea locurilor de muncă, taxele ce urmează să ajungă la bugetul local, dar şi posibilitatea extindererii reţelei de gaze în comună precum.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”