Incendierea fermei de la Stâlpu, provocată de o mână criminală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii s-au luptat mai bine de 18 ore cu flăcările                                                  FOTO: Iulian Bunilă

Incendiul care a mistutit azi-noapte o fermă în care se aflau câteva zeci de animale a fost, cel mai probabil, provocat de o mână criminală. Surse din rândul anchetatorilor susţin că în interiorul fermei de vite au fost găsite resturile unei brichete, chiar la intrarea în grajd, motiv pentru oamenii legii tind să creadă că incendiul a fost provocat intenţionat.


Unul dintre motivele pentru care ferma a fost incendiată ar fi ascunderea unor probe, după un posibil furt de vite. Un indiciu ar fi acela că deşi proprietarul a declarat că avea 70 de bovine în grajd, pompierilor le-au ieşit la calcule doar 63. 

În incendiu au ars 15 vaci şi alte 48 de bovine au fost scoase la timp din adăpostul incendiat. Alţi 500 de porci au fost salvati dintr-un grajd aflat în apropiere.


Nu este exclusă nici ipoteza ca incendiul să fi fost provocat de un duşman al proprietarului fermei, ori de un simplu piroman. Rămâne ca poliţia, care a început deja o anchetă, să afle cauzele incendiului. 

Abia în jurul orei 15 au reuşit pompierii buzoieni să stingă complet incendiul izbucnit la ferma din Stâlpu, toate echipajele retrăgându-se la unitate.  Potrivit proprietarului fermei, un patron de restaurant din centrul Buzăului, pagubele depăşesc un milion de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux