Încă o persoană a murit în urma atacului de la Spitalul Săpoca, numărul deceselor ajungând la cinci. Directorul Spitalului a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorina Pintea a menţionat că în acest caz a fost finalizată ancheta, însă vor fi controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară.

Cinci persoane au murit şi opt sunt rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău. Cea de a cincea persoană, o femeie de 88 de ani, a murit luni, la Spitalul Floreasca din Capitală.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că managerul Spitalului Săpoca, Viorica Mihălaşcu, a demisionat. 

”În cursul nopţii trecute am finalizat ancheta, iar în această dimineaţa am prezentat concluziile, iar managerului spitalului şi-a dat demisia”, a spus Sorina Pintea.

Totodată, Ministerul Sănătăţii va face plângere penală împotriva angajaţii care au fost în tura de noapte când s-a produs atacul criminal de la Spitalul Săpoca, care au dat dovadă de o crasă neglijenţă.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG