În 2015, autorităţile buzoiene au înregistrat peste o sută de cazuri de copii abuzaţi în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Buzău au fost trecuţi sub grija specială a Protecţiei Copiilor un număr de 134 de minori în 2014 şi 104, anul trecut. Cele mai întâlnite cazuri în care s-a intervenit au fost acelea în care s-au sesizat abuzuri, violenţe în familie şi exploatarea copiilor prin muncă.

Sunt cazuri destul de numeroase în care asistenţii de la Protecţia Copilului intervin în gospodăriile unor familii pentru a pune sub protecţie copiii minori. 

”Odată ce intră în atenţia DGASPC situaţia unui copil şi există sesizări cu privire la abuz, neglijare, abandon, se realizează o evaluare de către specialiştii din cadrul DGASPC împreună cu specialişti din cadrul autorităţilor locale, serviciile publice de asistenţă socială, poliţie. Dacă se constată că există risc pentru copil în familie, atunci se poate decide dispunerea unei măsuri de protecţie specială, în regim de urgenţă, în cadrul structurilor DGASPC Buzău”, a declarat Mihai Ciprian Pârvu, de la DGASPC Buzău.

De îndată ce beneficiază de aceste măsuri de protecţie, copiii pot ajunge într-un plasament de tip familial, în îngrijirea unui asistent maternal sau pot intra în sistemul rezidenţial al instituţiei. ”Măsura, odată dispusă, este suspendată exercitarea drepturilor părinteşti pe perioada plasamentului în regim de urgenţă, urmând ca în termen de cinci zile să fie sesizată instanţa ca aceasta să se pronunţe cu privire la menţinerea, înlocuirea sau revenirea copilului în familie. Sentinţa va fi pusă în aplicare prin executor judecătoresc”, a declarat Mihai Ciprian Pârvu.

În cazul în care nu poate fi realizată reintegrarea în familie, copiii pot fi adoptaţi, dacă părinţii naturali îşi dau acordul. În judeţul Buzău au fost trecuţi sub protecţia specială a DGASPC Buzău 134 de copii  în 2014 şi 104 anul trecut. 

Abuzul în familie poate fi fatal. Moartea suspectă a unui copil este cercetată de autorităţi, primele indicii arătând că micuţul a decedat în urma bătăii încasate de la părinţi. În 2014, un copil de cinci ani dintr-o familie de romi din Ogrăzile, comuna Movila Banului, a fost internat la Spitalul Judeţean Buzău în şoc hipotermic şi cu multiple leziuni pe corp, semne ale unor lovituri primite. În ciuda eforturilor medicilor, copilul a la Unitatea de Primire Urgenţe, decesul fiind considerat unul suspect. 

Sătenii din localitatea în care s-a produs tragedia au spus că băiatul ar fi fost bătut de către părinţi, însă adevăratele cauze vor reieşi din ancheta care este în desfăşurare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați