Ilegalităţile unui fost primar, reparate printr-o măsură dură: peste o sută de săteni din Brădeanu, somaţi să returneze salariile pe patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Iulian Bunila

Comuna Brădeanu, în pragul revoltei. Peste 100 de localnici sunt somaţi de Primărie să dea înapoi salariile primite timp de 4 ani pentru diverse munci prestate în comunitate. La un audit financiar s-a descoperit că fostul primar efectua ilegal plăţile, iar pe oameni îi punea să semneze pe nişte liste fără valoare.

Au vopsit garduri şi băncuţe, au cosit iarbă, au văruit şcolile şi grădiniţele, au măturat sau au cărat gunoaie la marginea satului, cu căruţa. Asta au făcut un număr de peste 140 de localnici din Brădeanu pentru un salariu de 500 - 600 de lei lunar, din 2011 până în 2014. 

Unii au prestat muncă sezonieră, alţii au lucrat lună de lună, timp de patru ani. Luau banii prin casierie, unde erau puşi să semneze pe un tabel. De aceea, nimeni nu bănuia vreo ilegalitate la mijloc. 

După ce s-au schimbat primarii şi s-au înteţit controalele, au ieşit şi neregulile la suprafaţă. Un prejudiciu uriaş a fost cauzat bugetului local prin salarizarea, fără temei legal, a unor localnici pe care fostul primar îi folosea la diverse munci în comunitate. 

Specialiştii Curţii de Conturi au descoperit că aceşti muncitori nu figurează pe vreun stat de plată pentru că, de fapt, nici nu aveau încheiate relaţii de muncă cu primăria.

”Prejudiciul constatat de Curtea de Conturi este în valoare  de 508.000 lei. Banii au fost încasaţi de o parte din cetăţeni care erau plătiţi pe o listă de plată. Curtea de Conturi spune că aceste plăţi au fost efectuate unor oameni care nu aveau niciun contract cu entitatea, adică nu aveau un contract legal de muncă, prestări servicii, o formă care să ia forma unui contract legal. Este vorba de aproximativ 130 - 140 de notificări, pentru că sunt pe mai multe categorii. Sunt persoane care au restituit chiar şi 260 de milioane vechi, lunar”, spune Costel Nicolaie, primar în Brădeanu din 2016.

Somaţiile trimise în plic celor 140 de săteni care au de restituit bani bugetului local au un mesaj tranşant. Scrie în notificare că autoritţile locale se văd obligate să dea în judecată persoanele care nu înapoiază banii în termen de 15 zile. Cei vizaţi de avertisment nu ştiu dacă să-şi verse nervii pe actualul primar - Vezi, Doamne - mare justiţiar, ori pe fostul, care trebuia să fie corect cu oamenii care au muncit.

”Eu am fost la centrala termică şi, vara, la cosit iarbă, la reparaţii gard, turnat betoane. Atunci era 5 milioane lei salariul pentru care atunci când îl luam semnam un borderou, ceva. Acum am 200 de milioane, bani pe care nu am de unde să-i dau”, spune Bebe Constantin, în prezent operator, cu contract individual de muncă, la benzinăria din Brădeanu.

În aceeaşi situaţie este şi colegul său, Viorel Lupaşcu, care are de restituit primăriei peste 25.000 de lei. ”Primăria e vinovată pentru că ne-a somat şi că ne obligă să dăm nişte bani pe care noi considerăm că i-am meritat. Majoritatea dintre noi nu au de unde să dea banii înapoi”, spune Viorel.

Vestea că primăria somează lumea din sat să dea înapoi salariile plătite de fostul primar face valuri în comunitate. Măturătorii stau în suspans, pentru că, spun ei, oricând le-ar putea veni şi lor notificări de plată. 

Lumea din sat arată cu degetul spre fostul primar, Ştefan Nistor, pe care îl acuză că i-a folosit pe oameni în ferma sa, dar că i-a plătit numai din banii primăriei. Îl condamnă totodată şi pe actualul primar, fost funcţionar aflat în subordinea lui Nistor în perioada în care acesta ar fi săvârşit ilegalităţile. ”De ce a închis ochii atunci, când era casier”, spune unul dintre sătenii nemulţumiţi.

Întrebăm sătenii cum ajungem la casa fostului primar din Brădeanu, pentru a-i cere punctul de vedere, şi aflăm că de fapt acesta deţine mai multe gospodării, una lângă alta, care ies mult în evidenţă: au garduri roşii, steaguri la streşini şi lei din ciment, la porţi.

”Cei care îmi vor răul lansează şi astfel de acuzaţii, care nu sunt reale. Nu e adevărat că mi-au muncit oamenii în gospodărie. În ultimul timp am avut doi băieţi, dar fără să fie şi la ajutor social sau altceva. Din punct de vedere moral, eu sunt curat, pentru că ştiu că oamenii au fost plătiţi pentru muncă. Cu ei am taluzat, am avut şi pe buldoexcavator, la spaţiile verzi am avut permanent trei cositori; ca să ai comuna frumoasă trebuie muncă. Pe oameni îi plăteam, prin contract. Au fost cu situaţii de lucrări şi s-au dat banii prin casierie”, ne-a declarat Ştefan Nistor, fost primar în Brădeanu.

Puţini sunt localnicii, dintre cei somaţi să dea salariile înapoi, care s-au conformat. Mulţi sunt hotărâţi să dea primăria în judecată, pentru a cere anularea deciziei. Şansele sunt mici, atâta timp cât însuşi primarul a recurs anul trecut la instanţă ca să anuleze raportul de audit ce stabilea prejudiciul şi, automat, măsura nepopulară de recuperare a sumelor plătite nelegal din bugetul local. Încercările au fost sortite eşecului. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat