Idee de turism în perioada sărbătorilor: vizită printre ultimii locuitori ai satelor părăsite

Cu o îmbrăţişare, o vorbă bună, un mic dar, viaţa bătrânilor din satele izolate s-ar însenina în această perioadă a sărbătorilor. Ciprian Chiriac, un ghid din comuna Colţi, spune că turiştii care vin în zona sa pentru aşezările rupestre şi muzeul chihlimbarului ar avea timp pentru a merge şi în câteva cătune aflate în pragul dispariţiei, pentru descoperi ”istoria rurală” direct de la ultimii locuitori ai comunităţilor care dispar.

Judeţul Buzău este plin de astfel de aşezări cu locuinţe pe care vremea le macină încet, încet. Pot fi vizitate pe rând, în drumeţii organizate, iar la ele se poate ajunge cu maşina de teren sau cu căruţa, dacă drumurile sunt prea lungi ori prea rupte.

Toate aceste locuri abandonate merită văzute, spune Ciprian Chiriac, ghid turistic din comuna Colţi. 

Zona Colţi are obiective deja consacrate printre iubitorii de drumeţii. Biserica în piatră de la Aluniş şi muzeul Chihlimbarului sunt câteva dintre ele. Pe lângă acestea, turiştii pot alege să viziteze sate aproape părăsite, pentru a-i întâlni şi a le asculta poveştile ultimilor locuitori ai acestor aşezări izolate.

”Sunt zeci de localităţi părăsite sau în pragul dispariţiei, cu câţiva localnici rămaşi, în toată zona de munte a judeţului. Făceam un calcul şi am aflat că 18 sate şi cătune formau pe vremuri comuna Colţi. Dintre ele au rămas foarte puţine. De la oamenii rămaşi poţi afla cum se trăia cândva. Dacă te încingi la poveşti, afli adevărate lecţii de supravieţuire în ierni grele sau în mijlocul pădurii, înconjurat de animale sălbatice”, spune Ciprian Chiriac. 

Un astfel de sat, ai cărui locuitori abia aşteaptă să vadă chipuri noi, este Măţara. Drumul până aici, spune Ciprian Chiriac, se parcurge parţial cu autoturismul, apoi pe jos. Este la doi kilometri distanţă de satul Muscel, de unde ultimii şapte vieţuitori îşi aduc pâinea şi proviziile cu rucsacul. 

”Cu autoturismul se poate ajunge până aproape, după care mergi pe jos cam un kilometru. La Măţara mai trăiesc nea Ion Boţoc cu soţia, Moise Gica cu băiatul, două persoane, Istrate Ileana, singură, Neculai zis Ursul, şase, şi ar mai fi Dumitru Maria, şapte. Ei s-ar bucura să vadă feţe noi. Pe lângă ei mai sunt case părăsite, un peisaj trist. Ştiţi cum reacţionează când văd pe cineva? Devin mai veseli, te servesc cu o ţuiculiţă, o şuncă, cei care au. Cei în vârstă au păstrat în sânge această trăsătură de a fi ospitalieri”, declară Ciprian Chiriac. 

Tot în comuna Colţi, mai pot fi vizitate ruinele fostelor aşezări, părăsite de munteni şi abandonate în girja pădurii.  ”În afară pe obiectivele consacrate, sunt vechile sate. Pe Valea Colţilor, se poate vizita satul Colţii de Sus, de unde şi-a luat denumirea comuna Colţi. Acum e părăsit, se mai văd doar fundaţiile unor case de piatră, din acelea masive, şi cei cinci colţi de piatră de unde şi-a luat numele satul”, spune Chiriac. 

Tot în comuna Colţi se află şi fostul cătun Comarnici, unde de peste două decenii trăieşte singură bătrâna Maria Zăican. Nu există gard între ograda bătrânei de 82 de ani şi sălbăticia munţilor, astfel că pustnica stă mereu cu teama că i-ar putea ieşi în cale vreun urs sau lupi.

Gospodăria Mariei Zăican este înconjurată de pădurea care a înghiţit cătunul Comarnici, depopulat în urmă cu peste două decenii. De mulţi ani nu a mai mers în cel mai apropiat sat, care se află la doi kilometri distanţă. 

Cândva, satul Comarnici era viu, însă lipsa unor drumuri şi desele alunecări de pământ l-au izolat şi l-au lăsat pradă naturii. Tanti Maria a văzut cu ochii ei cum foştii vecini, nu mulţi, vreo 20 la număr, au plecat pe rând, fie în căutarea unor locuri mai puţin vitrege, fie în eternitate.  Doar trei locuinţe au mai rămas în picioare, celelalte fiind pur şi simplu înghiţite de natură.