Icoană despre care se spune că e făcătoare de minuni, într-o biserică din Buzău, unde se roagă femei care nu pot avea copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Buzău are pe teritoriul cel puţin cinci icoane făcătoare de minuni, conform portalului crestinortodox.ro. Două dintre ele se află în lăcaşuri din municipiul Buzău. La biserica Banu, una dintre cele mai frumoase şi vechi biserici buzoiene, se află o icoană a Maicii Domnului considerată făcătoare de minuni, veche de peste patru secole.

Biserica Banu, de lângă Colegiul Hasdeu, este unul dintre importantele monumente istorice al Buzăului, pentru arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, care îţi sugerează senzaţia de înălţime. 

Se distinge prin forma sa exterioară deosebită, rar întâlnită la alte biserici, fiind acoperită cu ţiglă smălţuită, adusă de la Viena, în secolul al XIX- lea.

La început a fost mănăstire, clădită de vistierul Andronic Cantacuzino pe locul unei mai vechi biserici, pe care a dărâmat-o, deoarece era prea mică. Din această biserică a rămas doar o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, prezentă şi astăzi în actuala biserică. 

Despre această mănăstire de călugări nu se mai vorbeşte nimic până în anul 1722, când s-a început zidirea actualei biserici, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, fiind terminată sub domnia lui Nicolae Mavrocordat.

A funcţionat ca mănăstire până în anul 1884, când a rămas biserică de parohie. Numele provine de la dregătoria ctitorului, devenit mare ban în anul 1593.

În interiorul bisericii, având hramul „Buna Vestire”, privirea îţi este captată de valoroasele picturi de patrimoniu, ce se găsesc pe catapeteasmă, realizate de Tattarescu, în 1877. 

Sub bolţile sfântului lăcaş, se află minunata icoană în stil bizantin a Preacuratei, poleită cu aur. 

”Icoană făcătoare de minuni din Sf. Munte Athos, mănăstirea Dionisiu, adusă de monahii greci în această Sf. Biserică, ctitorie a voievodului Radu cel Mare (1495 - 1508) şi a Sf. Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei (1486- 1508), la anul 1503”, scrie pe mesajul afişat lângă icoană. 

Istoria acesteia este destul de interesantă, bănuindu-se că este una dintre cele salvate din Constantinopolul cucerit de turci, fiind îmbrăcată în argint în 1697 de Doamna Elena, soţia domnitorului Brâncoveanu, şi poleită cu aur în 1819 de vel postelnicul Alexandru Văcărescu.

”Este o icoană de la 1503, adusă de la Sfântul Munte Athos. A făcut nenumărate minuni. Aici, în general, credincioşii vin să se roage pentru neputinţe, boli, dar şi foarte multe femei care doresc să nască şi nu pot aveau copii”, ne-a declarat preotul Radu Ilie, paroh al Bisericii Banu.

Buzoienii se mândresc cu faptul că însuşi Mihai Viteazul a făcut importante danii către acest aşezământ.

Şi în Catedrala Episcopală din Buzău se află o icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului care plânge. Lăcaşul este clădit pe locul unui fost conac boieresc dispărut în 1520, în urma unui incendiu în care au pierit şi unsprezece copii. 

La data de 6 martie, în prima zi a Postului Mare, o femeie stranie s-a oprit şi a îngenuncheat în faţa Icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii femeii s-a auzit un tânguit nepământean. 

La câteva minute după plecarea ei s-a auzit un tunet sinistru şi apoi s-a lăsat o linişte de mormânt, întreruptă doar de strigătele de uimire ale celor trei copii aflaţi în faţa icoanei: “Maica Domunului plânge!”. În fiecare amiază, după slujbă, miracolul s-a repetat. 

Tot în Buzău, în Parcul Crâng, se găseşte Biserica Sfânta Filofteia, lăcaş considerat a avea puteri divine.

În 1899, călugărul Anastasie de la Mănăstirea Neamţ a povestit că i-a apărut în vis Maica Domnului pentru a-l înştiinţa că, dacă se va construi o bisericuţă în Pădurea Cosminului (actualul Crâng) din Buzău, aceasta va face minuni. 

La 1900, autorităţile vremii au fost convinse să construiască biserica, aceasta dovedindu-se a avea proprietăţi miraculoase. Astfel, dacă cineva se ruga în genunchi lângă zidul bisericii, în exterior, desena semnul crucii pe perete şi lipea un ban pe acest semn, dorinţele i se puteau îndeplini. 

Dacă banul nu rămânea lipit, era dovada neîndeplinirii dorinţei. Banul rămas fixat pe crucea desenată era apoi transformat în medalion şi purtat nouă săptămâni la gât. Astăzi, pereţii sunt încărcaţi de cruciuliţe minuscule care, după cum se spune, atestă că şi-au găsit împlinirea multe rugăciuni.

Judeţul Buzău deţine pe teritoriul său numeroase icoane făcătoare de minuni şi lăcaşuri tămăduitoare, conform portalului crestinortodox.ro:

• Icoana Maicii Domnului (care plânge) - Catedrala Episcopiei Buzău

• Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea "Banului", Buzău, jud. Buzău

• Icoana Maicii Domnului - Schitul Cetăţuia (lângă Mănăstirea Ciolanu), Com. Tisău, jud. Buzău

• Icoanele Maicii Domnului (cele 2: cea mare - copie minunată după cea de la Dălhăuţi şi cea mai mică din altar) - Mănăstirea Răteşti, Sat Rătesti, Com. Berca, jud. Buzău

• Icoana Maicii Domnului - Biserica din Satul Aluniş, jud. Buzău

• Biserica "Sf. Filofteia", Buzău (loc tămăduitor)

• Bisericutele rupestre - Zona Aluniş, Fişici, Colţi, Agaton etc, jud. Buzău (străvechi locuri tămăduitoare şi de putere din vremuri predacice)

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate