Grupul Taine anunţă retragerea din festivalul de rock Top T, din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia din clubul bucureştean Colectiv care a îndoliat o ţară întreagă dă peste cap programul festivalului de rock din Buzău, Top T, de la sfârşitul acestei săptămâni. Grupul Taine şi-a anunţat printr-un comunicat de presă anularea concertului de la Buzău, iar gestul lor ar putea fi preluat şi de alte formaţii. Organizatorii festivalului vor lua în calcul reprogramarea evenimentului.

Într-un comunicat de presă, membrii trupei Taine spun că îşi anulează concertul de la Top T din Buzău, de vineri, pentru că ”nu pot fi pe scenă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat”.

”În semn de profundă compasiune pentru fraţii noştri de scenă, precum şi pentru toţi prietenii dispăruţi dintre noi sau spitalizaţi în stare gravă, colegii, rudele şi familiile lor, oamenii care au avut de suferit şi care încă mai suferă de pe urma tragicului eveniment , anuntăm pe această cale că ne anulăm concertul care trebuia să aibă loc pe 6 noiembrie în cadrul Festivalului Top T. Ne pare nespus de rău că nu putem fi prezenţi acolo pentru cei care sunt sanatosi si care voiau să ne vadă, dar suntem profund marcaţi de accidentul teribil, astfel încât am stabilit să punem pauză pentru moment. Nu putem fi pe scenă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, nu putem privi înainte fără să ne uităm in urma şi fără să ne gândim la cei care incă suferă! Nu ne putem manifesta artistic decât atunci când ei vor reveni în public. Vrem iar să-I vedem acolo în faţa scenei, şi dacă vor trece luni de zile pană atunci, nu-I nimic , îi vom aştepta! Fără ei ne simţim inutili!”, se arată în comunicatul transmis de formaţia Taine.

Aceştia anunţă de asemenea că îşi supendă activitatea concertistică, ”până când fumatul va fi interzis, măcar pe perioada concertelor, dacă nu definitiv în cluburi”.

Top T Buzău este cel mai longeviv festival rock din România şi unul dintre marile repere ale acestei scene. Ediţia din acest an este programată pentru zilele de 6 şi 7 noiembrie 2015, la Cafeneaua Artiştilor de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Festivalul Top T de anul acesta este unul special, dedicat formaţiilor care şi-au adus contribuţia la popularizarea evenimentului şi care l-au transformat într-un spectacol de succes.

Potrivit programului iniţial, pe 6 noiembrie vor avea recitaluri Ura de dupa uţă, Taine, Negură Bunget, Luna Amaraă, Altar, iar pe 7 noiembrie, Rock’n Ghenă, Travka, Dirty Shirt, Kumm şi Celelalte Cuvinte.

Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului

Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti. Solistul trupei care concerta în momentul incendiului se zbate între viaţă şi moarte. Tânărul a câştigat Megastar în 2008

    

Incendiu în Club Colectiv. Mărturiile unui prieten al trupei Goodbye to Gravity: „Au făcut concertul cu banii lor. Unul dintre băieţi are mâinile arse“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima