Grădiniţele şi şcolile de top, luate cu asalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce unele şcoli şi-au completat clasele la refuz, altele se roagă de copii să vină la ei.La finalul perioadei de înscriere a elevilor în clasa I, conducerea Inspectoratului Şcolar a constatat că sunt locuri în care, chiar în oraş, părinţii nu-şi duc micuţii.

În timp ce Şcoala Generală nr. 11 din cartierul Micro III, spre exemplu, a fost asaltată cu cereri de înscriere, iar numărul acestora este mult peste numărul de locuri disponibile, la Şcoala nr. 8 s-au făcut restructurări la nivelul cadrelor didactice şi au fost desfiinţate clase din cauza numărului mic de elevi.
Prioritate pentru zonele arondate


Aglomeraţie mare la înscrieri a fost şi la Şcoala nr.15 şi la Şcoala nr. 1, dar şi la Liceul Pedagogic unde funcţionează clase primare şi gimnaziale.
„Am urmărit modul în care şcolile au afişat listele cu zonele arondate pentru că prioritate trebuie să aibă copiii care locuiesc în apropierea şcolii”, ne-a declarat Paul Negoiţă, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău.
Conducerea Inspectoratului recunoaşte că nu poate face mare lucru pentru a înlătura dezechilibrul pentru că foarte mulţi părinţi vor cu orice preţ să îşi dea copii la şcoli despre care se spune că sunt cele mai bune şi le ocolesc pe cele care nu sunt la fel de bine cotate, chiar dacă sunt foarte aproape de casă.

Criză de grădiniţe

Acelaşi fenomen se întâlneşte şi în cazul grădiniţelor, în special al celor cu program prelungit. În topul preferinţelor este, ca şi în cazul şcolilor, cea din cartierul Micro III, unde vin copiii din tot oraşul şi chiar din zonele rurale din apropierea Buzăului.
„Eu locuiesc în cartierul Broşteni, dar vreau să îmi înscriu copilul  la căminul din Micro III pentru că ştiu că au condiţii bune acolo”, ne-a declarat Viorica Popa. Şefii din Inspectoratul Şcolar susţin că este nevoie de grădiniţe dar în condiţiile actuale este greu de crezut că vor fi construite unele noi.

Retrocedările închid grădiniţele

„Au fost retrocedate clădiri în care funcţionau grădiniţe şi aşa s-a ajuns să avem clase de grădiniţă la câte un parter de bloc. Ne confruntăm cu lipsa acută de spaţiu. Bani au fost acum doi ani pentru construcţia de grădiniţe, dar în oraş nu a fost pus la dispoziţie niciun teren”,  a adăugat Paul Negoiţă.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea