Furia unei mame când a aflat pedeapsa șoferului care i-a ucis copilul: „Să mai ieși, criminalule, când se mai întoarce puiul meu“

0
Publicat:

Magistrații au anunțat verdictul în dosarul privind accidentul produs la sfârșitul anului 2022, la ieșire din Buzău, în urma căruia un adolescent de 15 ani care mergea pe marginea drumului și-a pierdut viața. 

Victima avea 15 ani când a murit. SURSA I. Bunilă

Punct final al procesului tragediei produse în urmă cu un an, lângă podul de la Vadu Pașii, unde adolescentul Cosmin Bașturea, în vârstă de 15 ani, a fost spulberat de o mașină condusă de un bărbat beat.

Inculpatul, Nicolae Gavrilă, care la prima instanță, adică Judecătoria Buzău, beneficiase de o pedeapsă cu suspendare, a fost condamnat să execute doi ani și zece luni de închisoare. De fapt, magistrații Curții de Apel Ploiești au transformat pedeapsa cu suspendare în pedeapsă cu executare a închisorii.

Astfel, autorul tragediei ajunge la pușcărie, urmând a fi ridicat de acasă, pentru a fi încarcerat. Pe de altă parte, Curtea de Apel a redus cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță rudelor îndoliate.

Mama adolescentului ucis din culpă, Nicoleta Bașturea, a reacționat cu un mesaj dur la adresa condamnatului. „Să mai ieși, criminalule, când se mai întoarce puiul meu. Cerșeai milă în instanță că îți pare rău și că ai slăbit? Copilul meu unde este? Mai are carne pe el? Mizeriooo! Criminalii ca tine meritați pe viață, scârbelor!”, este mesajul postat de mama lui Cosmin Bașturea, pe rețelele de socializare.

Evenimentul rutier s-a produs pe Șoseaua Vadu Pașii, pe data de 10 decembrie 2022. La ieșirea de pe podul Vadu Pașii spre municipiul Buzău, șoferul de 58 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit drumul cu roțile din dreapta, după care l-a lovit în plin pe Cosmin Bașturea.

Accidentul rutier care i-a curmat lui Cosmin viața s-a produs în jurul orei 16.00. Băiatul în vârstă de 15 ani se deplasa pe marginea carosabilului, pe un segment fără trotuar. Cosmin Bașturea a murit în urma impactului extrem de violent.

Potrivit unui martor care circula din sens opus, autoturismul care avea să producă tragedia rula cu viteză foarte mare. Martorul a povestit că, după ce a trecut pe lângă această mașină, a auzit o bubuitură și a văzut un nor de praf în spate. Era momentul în care Cosmin a fost lovit în plin.

Șoferul și-a continuat însă deplasarea, moment în care martorul a întors mașina și a pornit în urmărirea lui. A reușit să-l oprească, să-i ia cheile din contact, apoi să anunțe poliția.

Din impact, pietonul a fost aruncat în afara părții carosabile. A ajuns la Urgențe cu traumatism cranio-cerebral sever, traumatism de coloană cervicală și traumatism toraco-abdominal, produse prin accident rutier. După o oră de resuscitare, însă, băiatul a fost declarat decedat.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026