FOTO Stadion din România cu o istorie de 100 de ani. Comuniştii l-au adus în forma actuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmare aeriană: sdb

Patima pentru sport impune sacrificii. Aşa au gândit autorităţile buzoiene de la începutul anilor 1900, când au defrişat o porţiune din pădurea Crâng ca să facă loc unei baze sportive care găzduia iniţial meciuri de oină. Terenul primitiv a devenit, în timp, stadionul municipal de fotbal.

Stadionul de fotbal din Buzău, sau arena din Crâng, cum i se mai spune, este un reper printre clădirile din Buzău. Tocmai de aceea, artera rutieră din care se face accesul în tribune a fost botezată Strada Stadionului. De câţiva ani, găzduieşte meciuri de Liga I, de cupă naţională, având standardele necesare. 

Istoria complexului sportiv se întinde pe mai mult de un secol şi mulţi nu ştiu că, pe locul în care a fost construit stadionul de fotbal, exista un teren de oină, care în 1904 găzduia primul concurs naţional la acest sport. 

”Fiind o regulă ca arenele sportive să se amplaseze în zone marginale, pentru activităţi de acest gen s-a amenajat un spaţiu la marginea Crângului, cu ocazia desfăşurării concursului naţional de oină. Dosarul constituit cuprinde aprobarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. care stabileşte ca locaţie Buzăul, acceptul pentru defrişarea unui perimetru, împrejmuirea şi amenajarea pentru concurs, programul de primire şi cazare a concurenţilor şi maiştrilor de sport, desfăşurarea concursului”, scrie istoricul Valeriu Nicolescu în cartea ”Crângul”.

Sursa: ”Crângul”, autor Valeriu Nicolescu

Potrivit istoricului buzoian, la început avea amenajări pasagere: un teren de iarbă, cu marcaje trasate, şi o tribună primitivă. 

”Tribuna era de fapt un podium pe care stăteau spectatorii. Veneau mulţi la meciuri, pentru că era foarte populară oina. E sportul nostru naţional şi se pare că în judeţul nostru era un nucleu de practicanţi ai acestui sport. Mai târziu, tradiţia a fost preluată şi continuată la Râmnicelu, lângă Râmnicu Sărat”, spune Valeriu Nicolescu.

În cartea sa dedicată parcului Crâng, Nicolescu scrie că, în anul 1922, la solicitarea mai multor societăţi sportive din Buzău, în primul rând al Asociaţiei ”Avântul”, autorităţile au admis cedarea terenului din zona actualului stadion, pentru amenajarea unei baze sportive care să găzduiască antrenamentele şi meciurile echipei de fotbal Vârtejul, înfiinţată în 1919, de elevi ai Liceului ”Al. Hasdeu”, devenit ulterior Colegiul ”B.P. Hasdeu”.

În 1935, au început lucrările de amenajare a stadionului de fotbal, lucrări care au inclus împrejmuirea, pregătirea spaţiului de joc, construirea tribunelor şi amenajarea peluzelor.

”Cu sprijinul părinţilor componenţilor echipelor locale de fotbal (comercianţi, medici, droghişti) între care Gică Trandafirescu, Vene Seramovici, Mircea Ducari, Andrei Teodorescu, jucătorii de la Avântul şi Vârtejul, care au activat între anii 1921 - 1948, cu ajutorul unor meseriaşi pricepuţi au realizat primele amenajări. În 1940 s-a dat în folosinţă stadionul, realizat după planurile construcţiei similare din Braşov, iar în 1943, s-a construit, în totalitate din lemn, tribuna şi vestiarele”, scrie Nicolescu în cartea ”Crângul”.

Sursa: ”Crângul”, autor Valeriu Nicolescu

Construcţia realizată în totalitate din lemn a fost distrusă, pe data de  14 august 1962, de un incendiu devastator cauzat de neglijenţa spectatorilor. 

”Scheletul tribunei era din lemn şi normal că s-au uscat scândurile şi au rămas spaţii între ele. Microbiştii spărgeau seminţe ca să nu se plictisească iar cojile cădeau printre scânduri. Bănuiesc că cine se ocupa de curăţenie mătura şi tot acolo le arunca. În timp, sub tribune s-au format munţi de coji de seminţe şi a fost suficient să scape cineva o ţigară aprinsă”, povesteşte Valeriu Nicolescu.

Timp de aproape un deceniu, stadionul a stat în paragină. Abia în anii '70, autorităţile l-au inclus pe lista proiectelor prioritare, o puternică influenţă în realizarea stadionului în forma apropiată celei de astăzi, cu 20.000 de locuri, pe bănci, având-o unul dintre cei mai importanţi oameni din Partidul Comunist Român, Tudor Postelnicu. 

Sursa Facebook: Buzaul Vechi

Modernul stadion de astăzi este, potrivit istoricului Valeriu Nicolescu, singura realizare a lui Tudor Postelnicu în perioada în care a fost prim-secretar al Buzăului, un aport însemnat la amenajarea bazei din Crâng avându-l şi primarul de atunci, Gheorghe Milu.

”Stadionul a fost construit construit între anii 1973 - 1984. Tudor Postelnicu a dat dispoziţie diverselor întreprinderi ale Buzăului să contribuie fiecare cu materialele pe care le fabricau la vremea aceea. Le spunea, tu aduci cimentul, tu aduci fierul beton, tu aduci lemnăria. Acolo a fost un fel de muncă patriotică. Până în 1984 au mai realizat diverse îmbunătăţiri”, spune Valeriu Nicolescu.

Captură ”Totul Pentru Fotbal”

Chiar în anul inaugurării arenei, 1978, a cărei amenajare ajunsese într-un stadiu care permitea găzduirea unor meciuri oficiale, aici a fost turnat filmul ”Totul Pentru Fotbal”, în care au jucat mari actori, precum  Jean Constantin, Nicu Constantin, Rică Răducanu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu şi Gheorghe Dinică. 

Pe arena sportivă din Crâng au evoluat, în timp, diverse echipe locale: Avântul, Vârtejul, Junimea, Tinerimea, Prietenii Naturii, Furtuna, Fulgerul CFR, Macaby (a tineretului evreu), Metalul, Chimia, Şoimii, Gloria, etc.

Sursa: cartea ”CrângUL”, autor Valeriu Nicolescu

Arena din Crâng a mai trecut printr-o amplă etapă de modernizare în perioada 2005-2008. În urma lucrărilor, stadionul a fost dotat cu 18.000 de scaune şi fotolii, şi cu instalaţie de nocturnă. De atunci, baza sportivă mai cuprinde un teren auxiliar, de antrenament, cu suprafaţă sintetică, şi o sută de locuri de parcare. Terenul, prevăzut cu gazon natural, are 105 metri lungime şi 68 metri lăţime.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați