Fostul manager al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, în atenţia procurorilor pentru fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane cu funcţie de conducere din sistemul medical, una dintre acestea fiind fostul manager al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, Dumitru Popescu. ANI a anunţat că a sesizat în acest caz  Parchetul local pentru fals în declaraţii.

„În perioada 18 decembrie 2008– 10 februarie 2017 a exercitat simultan funcţia de manager şi calitatea de preşedinte al Consiliului Director din cadrul Casei de Ajutor Reciproc Spitalul Săpoca I.F.N, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. a) şi art. 178, alin. (4) din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat indicii privind săvârşirea infracţiunii de „fals în declaraţii”, întrucât persoana evaluată nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse în calitate de manager cuantumul venitului realizat în urma exercitării funcţiilor de Preşedinte al Consiliului de administraţie/director al Casei de Ajutor Reciproc a Salariaţilor Spital Săpoca I.F.N. şi în declaraţiile de interese funcţia de Preşedinte al Consiliului de administraţie/director.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, Judeţul Buzău, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, se precizează în comunicatul ANI.

Dumitru Popescu a depus un punct de vedere la dosarul de evaluare.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete