Fostul magistrat Constantin Florescu şi-a anunţat demisia din PSD şi Consiliul Local Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia lui Constantin Florescu vine pe fondul unor tensiuni tot mai accentuate între fostul judecător şi primarul oraşului Buzău, Constantin Toma. Acesta va anunţa formaţiunea politică la care va adera dar şi funcţia pentru care va candida la alegerile locale.

Constantin Florescu a profitat de acest anunţ pentru a-l ataca pe primarul Constantin Toma, despre care spune că, deşi este preşedinte al filialei municipale Buzău, este de fapt cel care conduce organzizaţia judeţeană în lipsa lui Marcel Ciolacu, actualul lider interimar al partidului. 

”Consilierii locali PSD, cu puţine excepţii, sunt marionetele lui Toma", susţine Constantin Florescu.

Fostul magistrat mărturiseşte că se află în discuţii cu mai multe partide. În curând, va anunţa formaţiunea politică la care va adera dar şi funcţia pentru care va candida la alegerile locale din iunie. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG