Florina Stoian, inspectorul general al ISJ Buzău, s-a înscris în ALDE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ALDE Buzău este partidul în care a intrat, miercuri, şefa învăţământului buzoian, Florina Stoian, cea care tocmai a câştigat, alături de adjunctele Nela Wamsiedel şi Daniela Palcău, procesul cu Ministerul Educaţiei.

Florina Stoian a apărut la conferinţa de astăzi, organizată la sediul ALDE, la masă cu Ministrul Mediului şi vicepremierul Graţiela Gavrilescu, senatorul Dorin Bădulescu şi deputatul Adrian Mocanu.

Fost membru PDL iar apoi PNL, Florina Stoian a decis să se înscrie într-un nou partid politic pentru a avea parte de „protecţia politică” care i-a lipsit în ultimii ani şi fără de care a fost „atacată din toate părţile”.

„Astăzi m-am înscris în ALDE, am venit lângă oameni pe care îi cunosc şi cu care am lucrat în politică împreună. În ultimii doi ani eu m-am detaşat de politică şi nu am vrut să fac politică la IŞJ dar aţi văzut că nu a fost bine pentru că am fost lovită din toate părţile. Acum am primit sprijinul ALDE şi am încredere că cu această echipă vom obţine rezultate foarte bune”, a declarat Florina Stoian într-o conferinţă de presă.

Noul membru ALDE a declarat că nu are cunoştinţă să mai existe un alt reprezentant din Inspectoratul Şcolar Judeţean care să adere la aceeaşi formaţiune politică. Totodată, Florina Stoian a adăugat că nu vizează neapărat o funcţie în ALDE şi că orice sarcină i se va da o va realiza fără rezerve. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile