Expoziţie de artă cu tematică pascală, de mâine, la Consiliul Judeţean. Produsele pot fi cumpărate, la preţuri negociabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a treia ediţie a expoziţiei „Tradiţii şi Credinţă”, organizată în Săptămâna Mare, se va desfăşura în holul Sălii Mari a Consiliului Judeţean Buzău, între 7 şi 9 aprilie. Expoziţia este organizată de Centrul Judeţean pentru Cultură şi Artă şi va reuni unii dintre cei mai renumiţi artişti populari din judeţ.

Evenimentul va avea vernisajul în data de 7 februarie iar expoziţia va fi deschisă pentru public până joi, 9 aprilie. Vor fi expuse sculpturi, picturi, tapiserii, ţesături şi ouă încondeiate toate realizate de artişti populari consacraţi precum Ion Vasile, Petru Trofan, Dragoş Potecaşu, Amalia şi Iulia Papazisu, Rădiţa Dinu, Marian Neagu, Ioana Matei, Daniela Voicu dar şi de copii de la Palatul Copiilor, Şcoala Gimnazială Merei sau D.G.A.S.P.C.

Ca şi în anii trecuţi, meşterii populari vor încondeia ouăle de Paşte în faţa vizitatorilor cu motivele tradiţionale, păstrate din vechime, dar şi cu elemente noi, create de ei. Toate exponatele prezentate de-a lungul celor trei zile vor putea fi cumpărate de vizitatori, la preţuri negociabile, cu meşterii populari.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare