Examenele pentru obţinerea permisului auto, reluate odată cu noul val de măsuri de relaxare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei luni în care testarea a fost suspendată, de săptămâna viitoare se reia şi proba teoretică. Pentru început, luni, 15 iunie, şi joi, 18 iunie, vor intra în sălile de examen doar candidaţii care nu au promovat până acum proba teoretică şi ale căror dosare au expirat în perioada stării de urgenţă şi stării de alertă.

De asemenea, din 22 iunie, la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor se reia activitatea de examinare a tuturor buzoienilor care s-au înscris pentru a susţine testele în vederea obţinerii permisului de conducere. 

Buzoienii care vor susţine examenul în această perioadă trebuie să poarte în mod obligatoriu mască de protecţie.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Închisorile pentru minori, revoluționari și criminali, transformate în hoteluri de cinci stele în Japonia, Istanbul, Germania, SUA și Australia VIDEO
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort