Emoţii pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. 3700 de elevi buzoieni au început examenele naţionale de evaluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de mii de absolvenţi ai claselor a VIII-a, dintre care peste 3.700 din judeţul Buzău, au susţinut astăzi examenul scris la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale. Aproximativ 500 de elevi buzoieni vor susţine examenul la sesiunea din toamnă.

Şi în acest an, elevii au fost supravegheaţi de camere video pentru a se evita orice tentativă de fraudare. Subiectele au fost elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi permit rezolvarea în 120 de minute.

Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale, miercuri, 26 iunie, este programată proba la limba maternă, iar joi, 27 iunie, cea la matematică. 

Rezultatele vor fi afişate pe 29 iunie, iar cele finale, după rezolvarea contestaţiilor, pe 3 iulie. Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat va avea loc în 16 iulie. Anul trecut, la nivel naţional, 34% dintre absolvenţii claselor a VIII-a nu au reuşit să obţină media 5.

Peste 500 de absolvenţi de clasa a VIII-a nu vor susţine Evaluarea Naţională. Profesorii din şcolile buzoiene au lăsat corigenţi sau repetenţi peste 400 de elevi de clasa a opta, în timp ce altor 100 de şcolari nu le-au putut fi încheiate situaţiile şcolare.

Citeşte şi: Peste 1.000 de elevi de clasa a XII-a din judeţul Buzău au rămas corigenţi, repetenţi sau au fost exmatriculaţi

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare