Eleva Adina Răducan a cântat cu idolul ei, Horia Brenciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 11 ani, buzoianca Adina Răducan a ajuns să cânte alături de solistul din România pe care îl aprecia cel mai mult: Horia Brenciu. Talentul ei în muzică a ajutat-o să ajungă pe aceeaşi scenă cu vedeta.

Adina este o elevă conştiincioasă, în Liceul de Artă, la clasa de pian şi canto. A participat la nenumărate festivaluri şi concursuri, “Vreau să Fiu Vedetă”, “Ploaia Steluţelor”, “Mamaia Copiilor”, la care a luat primele locuri.

Aşa a ajuns să fie apreciată, de la distanţă, chiar de Horia Brenciu, vedeta care îi intrase de mult la suflet micuţei cântăreţe. “Această copilă minunată care m-a vrăjit cu vocea ei încă de prima dată când am văzut-o şi auzit-o”, aşa scria Horia Brenciu, pe blogul său, despre Adina Răducan.

“Îmi place mult vocea lui Horia şi am avut norocul să cânt alături de el. Cândva, de ziua lui, colegii din formaţie i-au dăruit un duet cu mine. Începuse să interpreteze “Cose della vita” iar eu am cântat din culise peste el. S-a bucurat extraordinar de mult şi asta m-a făcut fericită şi pe mine”, îşi aminteşte Adina.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort