Duhovnicul Evghenie, de la Mănăstirea Ciolanu: „Ochii sunt păcatele oamenilor de astăzi, şi urechile şi gura”

Părintele Evghenie Dascaliuc, de la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău, face parte alături de duhovnici precum părintele Cleopa, părintele Sofian sau părintele Galeriu din pleiada credincioşilor care au împărtăşit sfaturi şi învăţături în comunitatea în care au trăit. Fost stareţ al mănăstirii buzoiene, părintele Evghenie a murit la vârsta de 89 de ani.

Părintele Evghenie s-a născut în ziua de 16 iulie 1922, în regiunea Strojineţ, din Bucovina de Nord, şi a trecut la cele veşnice pe data de 1 august 2011, în chilia sa de la Mănăstirea Ciolanu. Monahul a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un model de smerenie şi retragere sfinţitoare.

După ce a terminat şcoala din satul său natal, Prisicăreni, tânărul Ioan, aşa cum a fost botezat de părinţi, şi-a continuat studiile la o şcoală generală din Suceava, apoi, la Liceul de Aviaţie din Turda. Ulterior, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldatul Dascaliuc a lucrat pe un avion militar, în postul de telegrafist, scrie Teodor Dănălache, în publicaţia crestinortodox.ro.

Revenit acasă, la sfatul duhovnicului său, tânărul Ioan a ales viaţa monahală şi şi-a îndreptat primii paşi spre Mănăstirea Ciolanu din judeţul Buzău. Astfel, în ziua de 1 iunie 1945, la vârsta de aproape 23 de ani, Ioan a fost acceptat ca frate în obştea mănăstirii buzoiene. "Am ajuns la Ciolanu noaptea şi, intrând în mănăstire, am simţit un puternic fior duhovnicesc, în liniştea deplină a sfântului lăcaş, fior pe care nu-l pot uita nici astăzi", a povestit monahul pentru publicaţia religioasă.

La început, fratele Ioan a primit în grijă via mănăstirii. În ziua de 10 aprilie 1947, după doi ani de la sosirea în lăcaş, el a fost tuns în monahism, sub numele de Evghenie, de către duhovnicul său, părintele protosinghel Teofil Mocaniţă. Peste alţi doi ani, în ziua de 15 august 1949, monahul Evghenie a fost hirotonit ierodiacon, iar peste încă un an, ieromonah. Pentru început, el a fost rânduit în ascultarea de eclesiarh, după care, în 1952, a fost hirotesit duhovnic.

Studiile teologice didactice le-a început la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde l-a avut ca profesor pe părintele Petroniu Tănase, viitorul stareţ al schitului românesc Prodromou, din Sfântul Munte Athos. Deoarece autorităţile vremii nu îi permiteau să îşi continue studiile teologice, părintele Evghenie a ales să continue să studieze scrierile bisericeşti pe cont propriu, asemenea altor mari duhovnici. În aceleaşi vremuri vitrege, părintele Evghenie a fost ales stareţ al Mănăstirii Ciolanu.

După aproape două decenii în fruntea monahilor de la Ciolanu, în anul 1969, părintele Evghenie Dascaliuc s-a retras din stăreţia mănăstirii, rămânând însă preşedinte al Consistoriului Monahal, membru al Consiliului duhovnicesc şi disciplinar, precum şi eclasiarh al mănăstirii de metanie. La cererea Înalt Preasfinţitului Epifanie, episcop al Buzăului şi Vrancei până în 2012, părintele Evghenie a primit ascultarea de exarh al mănăstirilor din întreaga episcopie.

Părintele Evghenie de la Ciolanu a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un părinte smerit care iubea mult rugăciunea neîncetată. "Rugăciunea lui Iisus este obligatorie pentru monahi, fiindcă Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandau şi pentru mireni rugăciunea minţii, dar în special pentru călugari, care au făgăduit", spunea părintele duhovnic.

Părintele Evghenie Dascaliuc a trecut la cele veşnice în ziua de 1 august 2011, când în biserica mănăstirii era prăznuită Sfânta Cruce, la vârsta de 89 de ani.

În cuvântul rostit la înmormântarea marelui duovnic de la Mănăstirea Ciolanu, Preasfinţitul Casian al Dunării de Jos afirma despre acesta că a fost "un dascăl al dreptei credinţe, al evlaviei şi al rânduielilor monahale, precum şi al statorniciei, de care el însuşi a dat dovadă prin vieţuirea doar într-o singură mănăstire; (...) dascăl al smereniei, întru necontenită rugăciune; chiar dacă suferinţa l-a ţintuit la pat, părintele Evghenie Dascaliuc nu a încetat să nădăjduiască întru Domnul şi s-a mutat dincolo, într-o continuă rugăciune".

Despre cei 66 de ani cât a însufleţit duhovniceşte obştea Mănăstirii Ciolanu, părintele duhovnic Evghenie a vorbit într-un interviu acordat în 2012 preotului Visarion Alexa, realizator de emisiuni la postul public de radio.

Iată câteva dintre cugetările părintelui duhovnic Evghenie Dascaliuc, împărtăşite cu puţin timp înainte să plece la ceruri:

„Un om care tace, ăla gândeşte. Omul care vorbeşte, ăla este greu la mântuire că vorbeşte multe... dacă ar vorbi ceva de folos, dar nu vorbeşte de folos, vorbeşte în legătură cu întâmplările din această viaţă.”

”Când ai intrat în biserică pentru a face sfânta liturghie n-ai voie să vorbesti cu niciunul, nici cu călugăr, nici cu mirean. N-ai voie. Te-ai închinat pe la icoane, ai intrat în altar, faci proscomidia, nu vorbeşti cu nimeni, absolut. Sfânta tăcere. Cu nimeni nu vorbeşti. Deci numai cu mintea în cer şi la proscomidie, şi cand faci liturghie cu mintea în cer, că dacă ai vorbit, gata nu mai eşti cu mintea în cer.” 

„Dacă eşti monah şi stai în biserică, trebuie rugăciunea minţii. Rugăciunea minţii nu se face cu buzele, cu Doamne Iisuse, ci numai cu mintea, fără rostirea cuvintelor, cu mintea. De exemplu mă gândesc acum cu mintea la Doamne Iisuse fără să rostesc cu cuvinte, din gură, mintea rosteşte, de aceea se numeşte rugăciunea inimii, rugăciunea minţii. I se spune şi rugăciunea inimii pentru că în vechime se zicea "în adâncul inimii am avut gânduri.”

„Pustnicia este folositoare, mai ales unui monah care are experienţa mânăstirii mai mult timp, adică cunoaşte prăvila particulară si de biserică. Este folositoare, pentru că ochii văd multe şi în pustnicie nu vezi cu ochii, deci eşti curat cu sufletul. Că ştiţi, ochii sunt păcatele oamenilor de astăzi, şi urechile şi gura. Urechile şi gura mai puţin, dar ochii sunt cele mai mari păcate de astăzi din lume. De exemplu ai văzut cu ochii diferite figuri, imposibil să nu îţi vină minte, imposibil, vedeţi?”

„Cu rugăciunea minţii alungi chipurile acestea din minte, imediat, dar să nu stai deloc, niciun minut, pentru că ei năvălesc, năvălesc. Se spune că diavolul este ca roiul de albine, năvălesc asupra ta. Cine face rugăciunea minţii spune: este un foc în gură şi acest foc loveşte în diavol şi diavolii fug, spun sfinţii părinţi.”

„Demonii sunt răspândiţi tot timpul, unde nu sunt demoni? În văzduh, în apă, sub pământ; Lucifer nu stă în Iad, dar dictează de acolo, de la întuneric. Nu au putere, pentru că în momentul răstignirii Mântuitorului pe cruce, le-a căzut puterea. Decât ei numai te amăgesc dacă pot, ei au această experienţă numită "răul" de la distanţă, au o experienţă de mii de ani, de milioane de ani. Ei imediat îşi fac părerea, te văd cum te comporţi şi te abordează.”

 „Acuma, modernismul îţi uşurează rugaciunea minţii, rugăciunea minţii este mai usor de spus pentru că nu mai speli cu mâinile, nu mai umbli după apă să o aduci de undeva de departe, că ai în casă toate înlesnirile.” 

„La călugări e nevoie de duhovnici, duhovnicul trebuie să lămurească neîncetat orice păcat ar fi la călugar: neatenţia, răspândirea minţii, răul, păcate cu ochii, cu gura, nu trebuie sa stai la deşertăciuni, să vorbeşti diferite deşertăciuni din lumea aceasta, întamplări: că cutare a facut aşa, că a avut accident, că nu ştiu ce, că nu ştiu cum, astea sunt lumeşti, nu trebuie noi să ne hazardăm în aceste gândiri.”