DNA l-a reţinut pe procurorul ”păcănele”, George Mărgărit, la solicitarea CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Mărgărit

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, joi, arestarea procurorului George Mărgărit acuzat că a pierdut la poker bani din fondul DIICOT. Din primele informaţii, procurorul a fost deja ridicat de oamenii legii şi a fost dus în faţa procurorilor de la DNA pentru declaraţii.

Procurorii DNA au dispus joi reţinerea pentru 24 de ore a procurorului George Mărgărit, urmând ca, la aceeaşi dată, acesta să fie prezentat, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Curtea de Apel Bucureşti. Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări faţă de inculpatul George Mărgărit, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (10 acte materiale).

Din rezoluţía de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2012-2013, inculpatul George Mărgărit, în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, învestit cu soluţionarea a două dosare penale, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor bijuterii în cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline.

Inculpatul nu a luat măsurile legale privind dispunerea măsurilor asiguratorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale şi nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, sume pe care inculpatul le-a folosit şi în acest fel şi-a creat un avantaj patrimonial.

CITEŞTE ŞI Un procuror din Buzău este anchetat după ce a pierdut banii de flagrant de la DIICOT, la poker

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple