Din pasiune, 14 fete au lăsat tocurile pentru crampoanele de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Golea, arbitru de fotbal la 17 ani, şi-a convins colegele şi profesorii de la LPS să înfiinţeze singura echipă feminină din sud-estul ţării. Nouă fete de la Liceul cu Program Sportiv Buzău, împreună cu cinci brăilence înnebunite după fotbal, vor să-şi înscrie echipa în prima ligă cât mai curând.

Sunt frumoase, ambiţioase şi au o pasiune ieşită din comună pentru sportul rege. Este povestea a 14 tinere care şi-au propus un obiectiv foarte ambiţios, de a face senzaţie pe stadionul din Crâng cu propria formaţie de fotbal.


Pentru a se prezenta aşa cum se cuvine la primul antrenament, fetele de liceu au renunţat la farduri şi pantofii cu toc şi s-au echipat ca la carte, cu tricouri, şorturi şi crampoane.


Ideea ca şi sexul frumos are ceva de spus pe terenul de fotbal aparţine Ioanei Golea, care la numai 17 ani a reuşit să intre, anul trecut, în circuitul arbitrilor buzoieni, ca asistent la partidele băieţilor din liga a IV-a.


„Mi-am dorit să avem şi noi buzoienii o echipă de fete, aşa cum vedem că există de ceva timp în câteva oraşe mai mari. De mică mi-am dorit să joc fotbal după ce am asistat la partidele disputate de tatăl meu, care a fost mijlocaş la formaţia Petrolul Berca. Acum visul meu este pe cale să devină realitate"
, spune Ioana Golea.


Fetele nu au pornit la acest drum de capul lor. Fotbalistele sunt conştiente că nu pot reuşi în acest sport fără ajutorul unui specialist şi de aceea au căutat antrenor la echipă un profesor licenţiat în fotbal şi l-au convins pe Marius Musceleanu să creadă în proiectul lor.


„M-au rugat să le antrenez şi am acceptat cu plăcere. Ca să testez nivelul lor şi să mai atragem şi alte fete talentate, voi organiza un meci amical cu o echipă din liga întâi feminină pe stadionul Gloria, în deschiderea unui meci din campionat al Victoriei Brăneşti. Oricum, ideea lor de a înfiinţa o echipă de fotbal vine într-un moment favorabil, când federaţia vrea să devolte şi ramura feminină", mărturiseşte antrenorul Marius Musceleanu.


Fac naveta, din Brăila


Iniţiativa elevelor buzoiene a a a juns la urechilor câtorva fete din judeţul Brăila, care spun că sunt dispuse să facă naveta în numele devotamentului pentru fotbal.


„Am aflat că la Buzău se înfiinţează o echipă de fotbal feminin şi n-am vrut să ratez ocazia de a evolua şi eu aici. Fac naveta, pentru că acasă, la Brăila, nu există încă o astfel de echipă. Nu mă simt stingheră, pentru că mai vin cu alte patru fete care vor să joace fotbal la Buzău"
, a spus Ana Dragu, de 18 ani, elevă la un colegiu din Brăila.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Trump, reacție fulgerătoare la adresa UE după amenda de 3 miliarde de euro primită de Google: „Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”