Decizie radicală a primarului Constantin Toma. Dă afară trei dintre angajaţii săi de încredere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Buzăului, Constantin Toma, face schimbări majore în biroul alăturat cabinetului său din Palatul Comunal. Dă afară trei consilieri personali deoarece a constatat că aceştia, prin pregătirea pe care o au, nu-i mai sunt utili după reconfigurarea priorităţilor din administraţie.

Potrivit edilului şef al municipiului Buzău, pleacă cei trei tineri consilieri personali şi rămâne numai Cristian Ceauşel, sfătuitorul pe probleme economice al primarului. Printre cei care rămân fără job este şi tânărul Alexandru Nicolescu, licenţiat în drept şi afaceri la Universitatea din Coventry, Marea Britanie.   

”Din păcate, am luat o decizie radicală ca trei dintre ei să plece şi doar Cristian Ceauşel să rămână deoarece este specialist pe probleme economice. Celelalte trei persoane nu vor mai fi. După timpul care a trecut am constatat că îmi trebuie ajutoare care să îmi fie într-adevăr de folos. Mă gândesc la o consultanţă juridică, la o consultanţă pe partea de comunicare şi alte lucruri care apar de-a lungul procesului acesta de administrare. Având în vedere situaţia grea cu procesele pe care le are Primăria vreau pe cineva cu experienţă, un fost judecător, de exemplu”, a declarat primarul Buzăului, Constantin Toma.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!