Decizie legată de ursul care a ucis mai multe animale domestice din zona de munte a Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile vor să pună capăt terorii la care sunt supuşi locuitorii din zona de munte a judeţului Buzău, care de câteva săptămâni se văd neputincioşi în faţa atacurilor dese ale unui urs. Ministerul Mediului şi-a dat acordul pentru recoltarea animalului care a ucis câteva zeci de animale din mai multe gospodării situate îndeosebi pe raza comunelor Colţi şi Pănătău.

Decizia vine în urma demersurilor efectuate de Prefectura Buzău, a informărilor transmise de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Comisariatul Judeţean Buzău al Gărzii Naţionale de Mediu.

Astfel, gestionarul fondului de vânătoare (AJVPS Buzău) trebuie să identifice cu exactitate exemplarul de urs care a produs pagube însemnate locuitorilor din zonele amintite şi să procedeze la recoltarea acestuia prin metoda ”la pândă”. 

De asemenea, în urma proceselor verbale întocmite anterior, se vor stabili şi despăgubirile ce vor fi acordate sătenilor ale căror gospodării au fost vizate de atacurile ursului. 

În ultimele zile mai multe atacuri ale urşilor au fost înregistrate în comunele Mânzăleşti, Bozioru, Colţi şi Pănătău. Urşii coboară din pădure până în gospodăriile oamenilor unde ucid porci, oi şi capre.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție