De luna viitoare, Trans Bus SA va ridica autoturismele parcate neregulamentar pe domeniul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Şoferii care îşi parchează maşinile neregulamentar sau care staţionează în locuri nepermise în municipiul Buzău, se pot trezi fără ele, de luna viitoare. Societatea Trans Bus SA va fi mandatată, prin regulament, de consilierii locali să ridice autovehiculele. Aceeaşi societate va fi responsabilă pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.

Prevederile Hotărârii de Guvern cu privire la circulaţia pe drumurile publice, care a intrat în vigoare pe 21 ianuarie, au fost transpuse de responsabili ai Primăriei Buzău într-un regulament care are ca scop fluidizarea traficului rutier şi descongestionarea drumurilor publice şi vizează şoferii nepăsători. Proiectul de hotărâre în acest sens a fost lansat în dezbatere publică şi va putea fi consultat, dar şi îmbunătăţit de cei interesaţi, până pe 14 aprilie, urmând să fie supus aprobării în Consiliul Local al Municipiului în şedinţa de luna viitoare.  

Potrivit documentului, orice maşină oprită sau staţionată neregulamentar pe arterele oraşului, mai mult de cinci minute, incluzând şi maşinile abandonate pe trotuare sau expuse vânzării, vor fi ridicate, transportate şi depozitate în spaţii amenajate corespunzător, în care vor beneficia şi de pază.

Societatea locală de transport în comun Trans Bus SA va fi mandatată, prin regulament, de consilierii locali să ridice autovehiculele. De asemenea, firma Trans Bus va fi responsabilă pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege. Maşina sau remorca ridicată se va restitui numai după ce se va face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia.

Costurile totale pentru un autovehicul ridicat şi transportat de pe domeniul public se ridică la câteva sute de lei, în funcţie de durata depozitării. Astfel, taxa de ridicare va fi de 300 de lei, cea de transport de 200 de lei, iar pentru fiecare zi de depozitare a maşinii în spaţiile Trans Bus se va percepe o taxă de 100 lei.

Regulamentul supus dezbaterii publice prevede, de asemenea, sancţiuni şi pentru cei care se vor ocupa de aceste operaţiuni. Spre exemplu, ridicarea unui vehicul/autovehicul fără dispoziţia agentului poliţistului rutier sau local se sancţiona cu amendă de 800 – 1.000 lei. De asemenea, nerestituirea vehiculelor/autovehiculelor în termenul de 60 minute de la momentul aducerii la cunoştinţa reprezentantului societăţii specializate a dovezii privind plata tarifului de deblocare, se va sancţiona cu amendă de 200 - 300 lei, iar restituirea unui vehicul/autovehicul fără respectarea prevederilor prezentului regulament se va sancţiona cu amendă de 500 - 800 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat