De la 1 aprilie, se scumpesc paşapoartele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De astăzi, vom plăti mai mult pentru paşapoarte                                                                      FOTO: Arhivă

Începând de astăzi, buzoienii sunt nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru achitarea taxelor necesare eliberării unui paşaport. Astfel, cei care doresc un paşaport simplu electronic trebuie să achite 302 lei faţă de 276 cât costa până în prezent un paşaport simplu.

                  

În această sumă este inclusă şi taxa consular, în valoare de 32 de lei. Singurii care mai beneficiază de vechile preţuri sunt minorii sub 6 ani al căror paşaport expiră însă cu doi ani mai devreme din cauza schimbărilor rapide de fizionomie. Ei vor plăti şi de azi înainte tot 244 de lei.

Şi taxa pentru obţinerea paşapoartelor simple temporare va fi majorată. Cei care au nevoie de un paşaport la urgenţă vor scoate din buzunare 100 lei costul paşaportului, 32 lei taxa consulară, plus 100 lei tarif suplimentar, faţă de 216 lei cât plăteau în total până acum.

În cazul în care taxele au fost achitate înainte de 1 aprilie, iar cererea de eliberare este înregistrată după această dată, nu se va percepe diferenţa de preţ.      

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa