De 1 iunie, autorităţile buzoiene oferă numeroase surprize tuturor copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt chemaţi să se joace în parcuri

De 1 Iunie, copiii sunt aşteptaţi să petreacă în cadrul activităţilor organizate de Consiliul Judeţean Buzău, în colaborare cu mai multe instituţii, între care Palatul Copiilor, Protecţia Copilului, IPJ, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Centrul cultural francofon şi, în premieră, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Manifestările dedicate copiilor vor debuta sâmbătă dimineaţă, de la ora 9.00, în faţa Consiliului Judeţean, unde se va da startul unui cros, programat a se desfăşura pe traseul Consiliul Judeţean – Bulevardul N. Bălcescu – Obelisc – Heleşteu – Consiliul Judeţean. 

Apoi, de la ora 10.00, copiii vor fi invitaţi în Parcul Tineretului acolo unde, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău, vor avea loc concursuri de desene pe asfalt dar şi o demonstraţie a poliţiştilor de la serviciul de intervenţie rapidă.

Concomitent, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău va avea loc un Te Deum, urmat de mai multe ateliere de creaţie urmând ca lucrările realizate de copii să fie expuse în incinta bisericii. 

Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău a programat sâmbătă o serie de proiecţii de film de animaţie, în cadrul proiectului intitulat „Filmul Copilăriei”.

Copiii de grădiniţă dar şi cei de la clasele pregătitoare şi clasele I şi a II-a sunt invitaţi să urmărească filmul de animaţie „Cartea Junglei”, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău. Proiecţiile au loc de la orele 9.00, 11.00, 13.00 şi 15.00.

„Am decis să organizăm aceste proiecţii pentru cei mai mici dintre buzoieni şi am trimis invitaţii tuturor directorilor de grădiniţe şi şcoli pentru a aduce copii la unul dintre cele mai frumoase filme de animaţie pentru copii. Până acum avem programaţi peste 5.000 de preşcolari de la grădiniţele din municipiu şi încă mai primim solicitări”, a declarat directorul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă, Adrian Petre.

Tot sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  ,,Neron  Lupaşcu ” al judeţului Buzău organizează “Ziua porţilor deschise”. Acţiunea va avea loc în intervalul orar 09.00 - 14.00 la sediul instituţiei de pe strada Bistriţei nr. 51, la Detaşamentul din Râmnicu Sărat (str. Crângul Meiului) şi Garda de Intervenţie Mărunţişu. La eveniment sunt aşteptaţi să participe copiii de la grădiniţele şi şcolile generale din Buzău şi Râmnicu Sărat.

Cei care doresc să cunoască mai multe aspecte privitoare la meseria de salvator, copii, părinţi, bunici sunt aşteptaţi cu această ocazie  să se informeze cu privire la meseria de  pompier dar totodată să afle de la aceştia care sunt riscurile şi satisfacţiile acestei meserii.

Vor fi expuse ambulanţele S.M.U.R.D., utilizate de paramedici pentru acordarea primului ajutor calificat, autospeciala de descarcerare, echipament pirotehnic cât şi autospecialele destinate stingerii incendiilor, intervenţiilor la inundaţii ori salvări de animale. 

Cu această ocazie, vizitatorii vor putea afla aspecte specifice referitoare la tipurile de riscuri la care este expus judeţul nostru şi vor primi materiale informative cu reguli şi măsuri de comportare în aceste situaţii.

O zi a porţilor deschise organizează sâmbătă şi Asociaţia ,,1 Iunie 2001” Buzău. În spiritul egalităţii de şanse şi incluziunii sociale, cei interesaţi sunt aşteptaţi în la sediul Asociaţiei unde li se vor prezenta proiectele realizate pentru persoanele cu deficienţe de comunicare verbală, principalele acţiuni din ultimii ani precum şi programele aflate în curs derulare. 

Totodată, sunt invitaţi şi elevi din unităţile de învăţământ buzoiene pentru a participa gratuit la un mini curs de iniţiere în limbajul mimico-gestual care va avea loc timp de două zile şi în urma căruia tinerii cursanţi vor primi diplome de participare. 

”Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, urmărim să rămânem consecvenţi ţelului nostru, de a milita pentru incluziunea socială. Prin aceste acţiuni vrem să descoperim împreună că lumea celor fără cuvinte are un farmec aparte, că barierele de comunicare reprezintă doar prejudecăţi sociale ce pot fi ridicate prin implicare, iar tinerii deficienţi de auz şi vorbire de astăzi pot fi liderii de mâine”, a declarat Ionica Tarău, preşedintele Asociaţiei ,,1 Iunie 2001” Buzău.

În cadrul campaniei ,,Zilele porţilor deschise la  Asociaţia  1 Iunie 2001” sunt programate şi acţiuni de socializare cu elevii de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău sub îndrumarea  profesorilor coordonatori, director Adriana Leca şi Vasile Carapit, persoană cu deficienţe de vedere. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!